33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecial"Republica populară" Lugansk acuză Kievul că foloseşte "bombe americane"

“Republica populară” Lugansk acuză Kievul că foloseşte “bombe americane”

Armata ucraineană a folosit la Lugansk "bombe produse în Statele Unite", a declarat purtătorul de cuvânt al "republicii" autoproclamate Lugansk, Vladimir Inogorodski, citat de agenţia rusă RIA Novosti, în pagina electronică, scrie Mediafax.

Potrivit lui Inogorodski, insurgenţii au observat în repetate rânduri că avioanele de tip Su-25 ale armatei ucrainene "sunt adaptate pentru lansarea bombelor similare celor pe care le are NATO".

"Incendiul provocat de aceste bombe în unele clădiri nu putea fi stins un timp îndelungat şi, iniţial, nu puteam înţelege de ce", a adăugat el.

"Când la faţa locului au sosit specialişti, ei au descoperit că au fost utilizate bombe produse de Statele Unite", a declarat purtătorul de cuvânt, în contextul în care Kievul şi occidentalii acuză Moscova că furnizează armament insurgenţilor.

Generalul american Philip Breedlove, comandant suprem al forţelor NATO (SACEUR), a declarat că separatiştii proruşi au utilizat probabil arme furnizate de Moscova, pentru doborârea unui avion militar ucrainean la mijlocul lui iunie, incident soldat cu 49 de morţi, mai arată sursa citată.

Operaţiunea "antiteroristă" contra rebelilor proruşi din estul Ucrainei a fost reluată marţi dimineaţa, a anunţat preşedintele Parlamentului Oleksandr Turcinov.

Preşedintele Petro Poroşenko a anunţat că armistiţiul cu separatiştii nu a fost prelungit şi că forţele ucrainene vor "trece la atac".

Cele mai citite

Mai multe trenuri înregistrează întârzieri

Mai multe trenuri înregistrează astăzi întârzieri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile ce au condus la căderi de copaci în gabaritul căii ferate şi la...

Ce prevede legea salariului minim european

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie...

Netanyahu, despre când s-ar putea încheia luptele din Rafah

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat seara trecută că luptele "intense" împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde armata...
Ultima oră
Pe aceeași temă