33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecialZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote și monede

ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote și monede

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” împreună cu Banca Naţională a României a inaugurat joi, 12 iunie 2014, expoziţia temporară ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede. Expoziţia este găzduită în Sala Multimedia a Muzeului „Grigore Antipa” și va fi deschisă publicului în perioada 13 iunie – 31 octombrie 2014.

Evenimentul expoziţional este centrul unui proiect educaţional interdiciplinar amplu, care are în vedere creșterea nivelului de cunoaștere a însemnelor monetare în rândul publicului larg și cunoașterea faunei heraldice numismatice care a decorat monedele și bancnotele de-a lungul vremii. Expoziția este „nucleul” în jurul căruia, vor fi organizate toate celelalte evenimente ale proiectului, dedicate tuturor categoriilor de vărstă: prezentări, spectacole cu păpuși, spectacole de teatru, atelier de heraldică și numismatică practică pentru elevi.

Îmbinând caracterul educaţional cu divertismentul cultural, expoziția constituie o invitaţie la o „călătorie” în jurul lumii, prin intermediul faunei reprezentată pe bancnotele şi monedele mai multor țări. Peste 100 de specii şi subspecii din fauna lumii pot fi admirate pe cele 300 de însemne monetare expuse – de la monede din Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, emise în 18 state, până la bancnote moderne din 59 de țări și teritorii de pe 6 continente.

„ZooMonetar” promite vizitatorilor o experienţă unică, provocatoare prin tematică, raritatea şi valoarea pieselor expuse, precum şi prin dimensiunea globală a provenienţei însemnelor monetare. Vizitatorii beneficiază totodată de o experienţă 3D inedită, având posibilitatea de a interacţiona cu conţinutul propriu-zis al informației prin aplicaţiile multimedia.

 

Cele mai citite

Netanyahu, despre când s-ar putea încheia luptele din Rafah

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat seara trecută că luptele "intense" împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde armata...

Munca și drogurile

Deviza  ”civilizației spectacolului”  în care trăim ar trebui să fie ”nimic nu e ceea ce pare”. Cu toate că sunt la modă minivacanțele și...

Netanyahu, despre când s-ar putea încheia luptele din Rafah

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat seara trecută că luptele "intense" împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde armata...
Ultima oră
Pe aceeași temă