22.4 C
București
vineri, 7 iunie 2024
AcasăSpecialFost director zonal Bursa Română de Mărfuri, trimis în judecată pentru mită

Fost director zonal Bursa Română de Mărfuri, trimis în judecată pentru mită

Fostul director executiv al Bursei Române de Mărfuri din Timişoara, Grigore Zoiade, a fost trimis în judcată de procurorii anticorupție pentru luare de mită, informează DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în cursul anului 2011, Grigore Zoiade a pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma de 35 000 euro din care a primit suma de 12 000 euro şi a beneficiat de efectuarea unor lucrări de renovare a unui imobil pe care îl folosea, contravaloarea lucrărilor fiind de 4.000 euro.

Aceste sume de bani și serviciile de care a beneficiat au fost obținute pentru ca, în calitatea sa de director executiv al Bursei Române de Mărfuri – Terminal Timişoara, să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să divulge informaţii obţinute în cadrul unei proceduri de licitaţie.

Procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de administratorul societății comerciale pentru infracţiunile de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se dispune confiscarea, de la Grigore Zoiade a sumei de 16 000 euro.  

Cele mai citite

Federația Română de Sumo e gata să găzduiască dezbaterea dintre Șoșoacă și Piedone

Ilustrație: Marian Acramescu Chiar în ultimele ore ale campaniei electorale pentru alegerile locale am putea avea parte și de prima dezbatere între doi candidați...

Federația Română de Sumo e gata să găzduiască dezbaterea dintre Șoșoacă și Piedone

Ilustrație: Marian Acramescu Chiar în ultimele ore ale campaniei electorale pentru alegerile locale am putea avea parte și de prima dezbatere între doi candidați...
Ultima oră
Pe aceeași temă