14.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalGarfunkel vrea o nouă colaborare cu Simon

Garfunkel vrea o nouă colaborare cu Simon

Cântăreţul american Art Garfunkel spune că este gata să înceapă înregistrarea unui nou album alături de Paul Simon, a declarat artistul pentru revista britanică Mojo, conform Mediafax

“Acum pot cânta aşa cum Artie ar trebui s-o facă. Îl iubesc pe Paul Simon. Mi-a plăcut de când l-am cunoscut”, a declarat acesta emoţionat, adăugând că este pregătit să reia colaborarea cu fostul său coleg şi să lanseze al şaselea album marca Simon & Garfunkel, primul după materialul “Bridge Over Troubled Water”, din 1970.

Folosindu-se de interviul acordat revistei Mojo pentru a-l invita pe Paul Simon în studio, Garfunkel l-a provocat pe acesta: “Nu eu sunt de vină! Ce ai pentru mine, Paul? Când sunt repetiţiile pentru următorul album?”.

 

După despărţire, cei doi muzicieni – acum în vârstă de 73 de ani -, care au început să cânte împreună în 1957, sub numele de Tom and Jerry, s-au mai întâlnit pe scenă în 1975, 1981, 1993, 2003 şi 2009, în cadrul mai multor evenimente.

Paul Simon şi Art Garfunkel au decis să înceteze colaborarea, care a durat şase ani, în vara anului 1970, după un concert în Forest Hills. Ei s-au reunit în septembrie 1981, pentru un concert în aer liber în Central Park din New York, la care au participat 500.000 de spectatori, imortalizat pe discul “The Concert In Central Park”. În 2003, după întâlnirea prilejuită de premiile Grammy, au susţinut un turneu de două luni în Statele Unite şi Canada.

Cunoscuţi pentru folk-rock-ul melodios, cei doi muzicieni au cunoscut gloria în anii ’60, cu piese ca “Sounds Of Silence”, “El Condor Pasa”, “Bridge over Troubled Water”, “The Boxer” şi “Mrs Robinson”.

 

Cele mai citite

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Marcel Ciolacu, vizită în Turcia

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat miercuri că intenționează să efectueze săptămâna viitoare o vizită oficială în Turcia. În cadrul acestei vizite, în conformitate cu...

Ciucă, reacție cu privire la tentativa de asasinat asupra premierului slovac

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat ferm tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico. A subliniat că astfel de acte de violență sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă