30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialUn român acuzat de CRIMĂ în Praga, prins la Brăila

Un român acuzat de CRIMĂ în Praga, prins la Brăila

Un român, acuzat că la sfârşitul lunii iulie şi-a ucis concubina într-un apartament din Praga şi a fugit cu bijuteriile pe care victima le avea în casă, a fost prins de către polițiștii din Brăila și încarcerat, informează Mediafax.

Bărbatul, urmărit internațional pentru comiterea infracțiunilor de furt și omor, a fost prins în municipiul Brăila în urma activităţilor investigative desfăşurate de către poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Camelia Bucur.

Bărbatul de 37 de ani a fost prins pe o stradă din Brăila, în apropierea casei sale, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La vederea polițiștilor, bărbatul a fugit, iar când a fost prins a opus rezistență, în cele din urmă fiind încătușat de oamenii legii.

Autorităţile judiciare din Cehia îl căutau pe brăilean întrucât, în perioada 28-29 iulie 2015, în timp ce se afla împreună cu concubina sa în vârstă de aproximativ 45 de ani, de naţionalitate ucraineană, într-un apartament din Praga, ar fi ucis-o pe aceasta cu mai multe lovituri de cuţit, după care i-ar fi furat bijuteriile pe care aceasta le avea în casă.

Bărbatul a fugit din Cehia, întorcându-se în Brăila, orașul său natal, unde a fost prins.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Galaţi, pentru emiterea mandatului de arestare provizorie, în scopul predării sale către autorităţile cehe.

Până la definitivarea procedurilor, brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

 

Cele mai citite

Primăria Sectorului 6 construiește un spital de 145 de milioane de euro

Primăria Sectorului 6 al Capitalei a semnat un acord de împrumut pe baza căruia va construi un spital de 145,8 milioane de euro. Acordul semnat...

Ministerul Economiei și Turismului prezintă salata cu icre de crap, unul dintre cele 13 produse românești protejate

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prezintă "salata tradițională cu icre de crap", precizând că acest aliment se află "pe lista produselor cu indicație geografică...

PRO TV nu va mai transmite partidele din Champions League, Europa League şi Conference League

Drepturile TV pentru difuzarea meciurilor din cupele europene pentru perioada următoare, până în 2027, au fost achiziționate și atribuite pentru piața din România. Această...
Ultima oră
Pe aceeași temă