32.8 C
București
marți, 11 iunie 2024
AcasăSpecialUn POLIŢIST local din Galaţi a fost RECLAMAT pentru agresiune sexuală

Un POLIŢIST local din Galaţi a fost RECLAMAT pentru agresiune sexuală

Un poliţist local din Galaţi, în vârstă de 47 ani, a fost reclamat pentru agresiune sexuală.

Victima ar fi un tânăr de 19 ani, care însă şi-a retras ulterior plângerea, informează Mediafax. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a declanşat cercetări.

Poliţiştii Secţiei 2 din municipiul Galaţi au fost sesizaţi, în noaptea de 16 spre 17 iulie, printr-un apel la 112, de către un tânăr de 19 ani, care a reclamat că a fost agresat sexual.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi se cunoşteau de aproximativ cinci luni, iar în noaptea respectivă ei au consumat împreună băuturi alcoolice într-un bar din municipiul Galaţi, după care au părăsit localul, iar într-o lizieră tânărul ar fi fost agresat sexual de bărbatul în vârstă de 47 ani.

După ce a fost audiat, tânărul a revenit asupra plângerii iniţiale arătând că nu solicită continuarea cercetărilor.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Matei, a afirmat că bărbatul de 47 ani implicat în acest caz este un poliţist local care nu a avut niciun fel de abateri şi a fost declarat apt la toate testările psihologice.

"Din momentul în care s-a aflat despre implicarea poliţistului în acest caz i-a fost ridicat armamentul din dotare şi a fost mutat la un post fix de lucru, din cadrul Poliţiei Locale. Aceste măsuri au fost luate până când Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi va formula o rezoluţie în acest caz. El este poliţist local din anul 2004", a declarat Aurelia Matei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ONU a votat o rezoluție propusă de SUA pentru încetarea focului în Gaza

ONU a adoptat o rezoluție care susține încetarea focului în Gaza. Propunerea a fost făcută de americani, potrivit jurnalul.ro. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite...

BEC a transmis rezultatele parțiale pentru votul la consiliile locale și pentru mandatele de primar

Partidul Social Democrat (PSD) a obţinut cele mai multe mandate la alegerile pentru consiliile locale - 42,11%, urmat de PNL - 32,1%, AUR -...

Anticipate Franța: Partidul de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN) are 34% din intenţiile de vot

Partidul de extremă dreapta francez Adunarea Naţională (RN) primeşte 34% din intenţiile de vot pentru alegerile legislative anticipate, cu peste 15 puncte mai mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă