18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialBursa de actori

Bursa de actori

Zece actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania care va avea loc în perioada 30 mai – 8 iunie, în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

Între 5 și 7 iunie, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri și premiere de film, vor fi prezentați spectatorilor, jurnaliștilor, dar și celor direct interesați să descopere talente noi în cinema – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.

În cele două ediții de până acum, 10 pentru FILM a promovat 20 de actori de diferite vârste, din toate colțurile țării, care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa să se afirme pe marele ecran. Cei selectați fie se află la debut în cinema, fie au avut deja roluri minore în producții autohtone. Ca în fiecare an, actorilor le vor fi dedicate broșuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist.

Actorii selectați sunt: Vlad Bîrzanu (foto), Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Alina Ilea (Teatrul Naţional din Timişoara), Elena Ivanca (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Enikő Györgyjakab (Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca), Katalin Berekméri (Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Compania Tompa Miklós), Lucia Mărneanu (actor independent, Cluj), Silvana Mihai (Godot Cafe Teatru, studentă la Universitatea de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti), Rareș Andrici (Teatrul Metropolis și Teatrul Foarte Mic din Bucureşti), Sorin Dobrin (Teatrul Bulandra și Godot Cafe Teatru din Bucureşti), Ioan Paraschiv (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ).

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă