15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele american, "dezgustat" de măsurile antisemite din Doneţk

Preşedintele american, “dezgustat” de măsurile antisemite din Doneţk

Barack Obama şi-a exprimat, vineri, "dezgustul" faţă de adoptarea unor măsuri antiseminte de către activişti proruşi, la Doneţk, a anunţat consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, Susan Rice, relatează AFP, citată de Mediafax.

Potrivit unor informaţii, activiştii proruşi din regiunea ucraineană Doneţk i-au obligat pe evreii cu vârsta de peste 16 ani să se înregistreze la sediul administraţei locale până pe 3 mai. Pentru această procedură, evreii trebuie să achite o taxă de 50 de dolari (aproximativ 36 de euro) şi să prezinte documente privind religia lor, componenţa familiei şi bunurile pe care le deţin.

"Dacă evreii refuză să se înregistreze, atunci cetaţenia lor va fi retrasă, bunurile vor fi confiscate, iar ei înşişi vor fi deportaţi", menţionează activiştii, care la 7 aprilie au proclamat "Republica de la Doneţk" şi au ocupat instituţiile regionale.

"Preşedintele (american) şi-a exprimat dezgustul" faţă de această situaţie, a declarat Susan Rice, care a apreciat că astfel de măsuri "nu-şi au locul în secolul XXI".

Anterior, secretarul de Stat american, John Kerry, a apreciat că aceste măsuri antisemite sunt "intolerabile şi groteşti".

"Acest lucru este mai mult decât inacceptabil şi intolerabil. Este grotesc", a afirmat Kerry, în cadrul unei conferinţe, după acordul la care s-a ajuns, joi, în timpul reuniunii de la Geneva

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...
Ultima oră
Pe aceeași temă