13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialDonețk: Activiştii proruşi au luat măsuri antisemite

Donețk: Activiştii proruşi au luat măsuri antisemite

Activiştii proruşi din regiunea ucraineană Doneţk îi obligă pe evrei să se înregistreze şi să plătească o taxă pentru această procedură, relatează publicaţiile Novosti Donbassa şi The Jerusalem Post, conform Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor comunităţii evreieşti de la Doneţk, trei bărbaţi "cu feţele acoperite", fluturând un steag rus, au distribuit joi pliante prin care informează că "evreii cu vârsta de peste 16 ani trebuie să se prezinte până pe 3 mai la administraţia locală pentru a se înregistra".

De asemenea, evreii sunt obligaţi să achite o taxă de 50 de dolari (aproximativ 36 de euro) şi să prezinte documente privind religia lor, componenţa familiei şi bunurile pe care le deţin.

"Dacă evreii refuză să se înregistreze, atunci cetaţenia lor va fi retrasă, bunurile vor fi confiscate, iar ei înşişi vor fi deportaţi", menţionează activiştii, care la 7 aprilie au proclamat "Republica de la Doneţk" şi au ocupat toate instituţiile regionale.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a apreciat, joi seara, că aceste măsuri antisemite sunt "intolerabile şi groteşti".

"Acest lucru este mai mult decât inacceptabil şi intolerabil. Este grotesc", a afirmat Kerry, în cadrul unei conferinţe, după acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii de la Geneva.

Joi, reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Ulterior, Statele Unite au îndemnat Rusia să se asigure că miliţiile proruse din Ucraina depun armele şi părăsesc instituţiile ocupate, avertizând Moscova cu noi sancţiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza.

Cele mai citite

Opt activiști pentru climă au fost arestați pe aeroportul din Munchen după ce au pătruns pe pista lui

Aeroportul din Munchen s-a confruntat cu perturbări semnificative sâmbătă dimineața, când activiștii pentru climă din cadrul mișcării Last Generation au pătruns în incinta aeroportului...

Ciolacul, expus la Antipa, de Noaptea Muzeelor

Ilustrație: Marian Avramescu Iubitorii de cultură vor avea parte de ceva cu totul special, astăzi, de Noaptea Muzeelor, la Antipa. Muzeul Național de Istorie Naturală...

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă