21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialAutoritățile din nouă țări europene vor spori controalele privind identitatea pasagerilor în...

Autoritățile din nouă țări europene vor spori controalele privind identitatea pasagerilor în trenuri

Autoritățile din nouă țări europene vor spori controalele privind identitatea pasagerilor și a bagajelor în cazul călătoriilor cu trenurile internaționale pe distanțe mari și vor emite bilete nominale pe acest tip de trenuri, pentru a întări securitatea după atacul comis într-un tren Thalys, la 21 august, au anunțat sâmbătă miniștrii de interne și ai transporturilor din aceste țări, reuniți la Paris, transmit EFE și AFP.

Totodată, cele nouă țări au anunțat că pe calea ferată vor fi suplimentate patrulele mixte formate din polițiști din aceste state.

Măsurile figurează într-o declarație comună dată publicității la încheierea reuniunii de la Paris. În declarație, cei nouă miniștri fac apel la Comisia Europeană să înăsprească legislația cu privire la armele de foc și cer serviciilor de informații să-și intensifice cooperarea.

Cele nouă țări consideră "indispensabilă punerea în aplicare a unor operații de control simultane și coordonate pe traseele vizate", a declarat ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve, care a dat citire declarației comune.

Reuniunea miniștrilor de interne și ai transporturilor din nouă țări legate prin linii feroviare — Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Olanda și Elveția — are loc la opt zile după atacul din trenul Thalys pe ruta Amsterdam-Paris. Autorul atacului din trenul Thalys, marocanul Ayoub El Khazzani, a fost inculpat săptămâna trecută pentru tentativă de asasinat.

Cele mai citite

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Portul Constanța, victima perfectă a managementului defectuos al statului!

Portul Constanța se află în primele 20 de porturi europene ca volum de mărfuri manipulate, dar activitatea sa este ”afectată semnificativ de acțiunea/inacțiunea...

VIDEO. Macron și Xi cer un armistițiu olimpic

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă