13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPremierul ucrainean va merge în SUA săptămâna viitoare

Premierul ucrainean va merge în SUA săptămâna viitoare

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a anunţat duminică după-amiază că va merge în această săptămână în Statele Unite pentru a discuta despre o ieşire din criza privind Crimeea, ocupată de peste o săptămână de forţele ruse, relatează Mediafax.

“Miercurea viitoare, adjunctul meu este cel care va prezida consiliul de miniştrii pentru că eu plec în Statele Unite pentru a discuta la cel mai înalt nivel despre rezolvarea situaţiei în Ucraina”, a declarat Iaţeniuk, citat de agenţia Interfax, în deschiderea consiliului de miniştri.

Preşedintele american Barack Obama şi premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk vor discuta, miercuri, la Washington despre “căutarea unei soluţii paşnice” la criza actuală din jurul Crimeei, a anunţat Casa Albă duminică, relatează AFP.

Vizita liderului ucrainean va sublinia “sprijinul puternic al Statelor Unite pentru poporul ucrainean, care a demonstrat curaj şi hotărâre în cadrul crizei recente”, a precizat Executivul american într-un comunicat.

Cei doi oficiali vor discuta despre “căutarea unei soluţii paşnice la actuala intervenţie militară a Rusiei în Crimeea, care să respecte suveranitatea şi integritatea teritoriului ucrainean”, continuă textul. Crimea este o provincie situată în sud-estul Ucrainei.

Ei vor discuta, de asemenea, despre “susţinerea pe care o poate aduce comunitatea internaţională pentru a ajuta Ucraina să facă faţă problemelor economice”, precum şi despre alegerile din perioada imediat următoare.

Alegeri prezidenţiale anticipate au fost fixate la 25 mai în Ucraina, dar Crimeea urmează să organizeze la 16 martie un referendum în care alegătorii sunt chemaţi să aleagă între alipirea la Rusia şi o autonomie net consolidată.

Premierul ucrainean a afirmat că Ucraina nu va ceda “nici un centimetru din teritoriul său” Rusiei, după ce a calificat joi drept “nelegitimă” decizia Parlamentului Crimeei de a decide alipirea peninsulei ucrainene la Rusia.

Cele mai citite

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

VIDEO. Furtuna din Texas a provocat mai mulți morți

Furtunile au omorât mai multe persoane și au lăsat fără curent electric aproape un milion de locuințe și întreprinderi din sud-estul Texasului, scrie BBC. „Avem...
Ultima oră
Pe aceeași temă