14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialReducerile salariale au scos în stradă peste 30.000 de finlandezi

Reducerile salariale au scos în stradă peste 30.000 de finlandezi

Peste 30.000 de oameni au ieşit în stradă, vineri, la Helsinki, după ce Guvernul finlandez a anunţat săptămâna trecută reduceri ale salariilor şi ale indemnizaţiilor pentru concediu. Decizia a fost luat de deoarce ţara se confruntă cu scădere economică, relatează Reuters, preluat de Mediafax.

Starea economică nu este una bună, dar nu-şi va reveni cu forţa, ci necesită cooperare“, a declarat Antti Rinne, liderul opoziţiei, al social-democraţilor şi un fost lider de sindicat într-un discurs susţinut în faţa mulţimii de protestanţi. Demonstranţii au acuzat nedreptatea măsurilor luate, în condiţiile în care reducerile se vor aplica în domeniile în care salariile sunt deja scăzute.

Grevele în sistemul public de transport, în fabrici şi în porturi a costat economia finlandeză peste 100 de milioane de euro, susţin liderii principalelor sindicate.

 

 

 

Cele mai citite

Vladimir Putin, mesaj către Europa, dacă Ucraina va folosi armament occidental contra Rusiei: „Să fie conştienţi cu ce se joacă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Adunarea Națională a Franței va dezbate un proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate

Adunarea Naţională a Franţei a lansat luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă