25.5 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSpecialCazul tablourilor furate din Olanda, în pronunţare la Curtea de Apel Bucureşti

Cazul tablourilor furate din Olanda, în pronunţare la Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a rămas în pronunţare luni în cazul recursurilor formulate de Eugen Darie şi Radu Dogaru la decizia Judecătoriei Sectorului 3 care i-a condamnat la câte 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru furtul mai multor tablouri din Olanda, anunţă Agerpres.

Cei doi sunt singurii dintre inculpaţii din dosarul tablourilor care şi-au recunoscut fapta şi au beneficiat de o reducere a pedepsei, însă ei doresc o pedeapsă mai mică decât cea stabilită de magistraţii Judecătoriei Sectorului 3. Judecătoria Sectorului 3 i-a condamnat, pe 26 noiembrie 2013, la câte 6 ani şi 8 luni de închisoare pe Radu Dogaru şi Eugen Darie în dosarul furturilor tablourilor din Olanda.

Citeşte şi: Condamnări în dosarul furturilor de tablouri din Olanda

Instanţa a stabilit o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni pentru furt calificat cu consecinţe deosebit de grave în cazul lui Radu Dogaru, căruia i-a stabilit şi o condamnare de 4 ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Radu Dogaru a mai primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în funcţii publice timp de patru ani.

La rândul său, Eugen Darie a primit 3 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru complicitate la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

Celor doi inculpaţi urmează să li se scadă din pedeapsă perioada în care au stat în arest preventiv, adică din 20 ianuarie 2013, şi au fost obligaţi la plata a 6.000 de lei şi menţinerea sechestrului asigurător instituit de procurori în cazul acestora.

Citeşte şi: Botezatu, citat în dosarul furtului de tablouri: M-am simţit dator să nu mă dezic de Condrat

Procesul continuă pe latură penală pentru ceilalţi inculpaţi din dosar şi pe latură civilă pentru toţi cei trimişi în judecată de procurori.

În acest dosar au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Adrian Procop (în lipsă), Eugen Darie, Alexandru Mihai Bitu, Olga Dogaru şi Petre Condrat (ultimul în stare de libertate).

“Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Dogaru Radu şi Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infracţională în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, la data de 15/16.10.2012, pe timp de noapte şi prin efracţie, au sustras şapte opere de artă (picturi în ulei şi acuarele)”, preciza DIICOT.

Tablourile intitulate ‘Tete d´Arlequin’ de Pablo Picasso, ‘La Lisseuse en Blanc et Jaune’ de Henri Matisse, ‘Waterloo Bridge’ şi ‘Charing Cross Bridge’ de Claude Monet, ‘Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee’ de Paul Gauguin, ‘Autoportrait’ de Meyer de Haan şi ‘Woman with Eyes Closed’ de Lucian Freud erau expuse într-un muzeu din Rotterdam, Olanda.

Cele mai citite

Cacealmaua loviturii de stat din Bolivia

După ce trupele militare ale generalului Juan José Zúñiga au luat cu asaltMurillo din La Paz, iar un tanc a intrat în Palatul prezidențial,...

După criticile venite din partea mediului de afaceri, Boloș anunță modificări la e-TV

Mediul de afaceri și contabilii au privit cu îngrijorare cum Guvernul a anunțat introducerea unei noi sarcini administrative pentru companii, care trebuie implementată foarte...

Ce a transmis Iohannis la Consiliul European

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat în discuţiile de ieri, de la Consiliul European, importanţa crucială pe care Marea Neagră o are pentru securitatea regională,...
Ultima oră
Pe aceeași temă