Preşedinta PSD Ilfov, Gabriela Firea, şi-a dat demisia din partid, vineri, în urma conflictului din USL Ilfov.
Citeşte şi: Gabriela Firea: La Ilfov, USL nu mai există
Senatorul a arătat, într-un comunicat de presă, că decizia ei vine şi în urma lipsei de reacţie a colegilor din PSD.
Totodată, Firea a arătat că este nemulţumită că PNL Ilfov a încheiat, la nivelul judeţului, o colaborare cu PDL.
„Începând cu data de 10 ianuarie 2014, am demisionat din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov, precum şi din calitatea de membru al partidului”, a arătat Firea în comunicat.
Senatorul a anunţat că a luat această decizie „după 24 de ore de la decizia PNL de a accepta colaborarea în plan local cu PDL, reacţionând la conflictul din USL Ilfov prin promovarea preşedintelui PNL Ilfov în funcţia de coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile europarlamentare, timp în care niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de aceast demers flagrant de rupere a USL. În ciuda îndemnurilor repetate pe care le-am primit, prin diverse canale, de a accepta această situaţie, pentru că aşa e în politică, nu pot să asist pasivă la încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL şi pentru care am fost votaţi de oameni în 2012. Nu există nicio justificare credibilă pentru a accepta ca la nivelul judeţului Ilfov Uniunea Social Liberală să fie extinsă de la 4 la 6 partide, respectiv cârdăşia PNL-PDL-PPDD la care se adaugă, de formă, PSD, UNPR şi PC. După cum nu este admisibil ca primăriile «neprietene» să fie lăsate fără fonduri, iar PDL să deţină un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în detrimentul PSD”.
Citeşte şi: Disputa continuă în USL Ilfov, din cauza pactului de neagresiune
Scandalul din USL Ilfov a început luni, când PSD Ilfov a cerut PNL Ilfov să semneze un pact de neagresiune şi colaborare pentru alegerile europarlamentare de anul acesta.
Joi seară, Gabriela Firea a anunţat că „USL Ilfov” nu mai există, după ce Crin Antonescu l-a numit pe şeful filialei din Ilfov, Marian Petrache, coordonatorul campaniei PNL la europarlamentare, alături de Eduard Hellvig şi Rareş Mănescu.
Citeşte şi: Discuţie Ponta-Antonescu, despre problemele de colaborare ale USL