26.4 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăTechUNPR devine partidul actorilor. Ce actriță cunoscută s-a înscris azi în partidul...

UNPR devine partidul actorilor. Ce actriță cunoscută s-a înscris azi în partidul lui Oprea

Actriţa Cezara Dafinescu s-a înscris în formațiunea politică a vicepremierului Gabriel Oprea, informează biroul de presă al UNPR.

"Este o mare onoare pentru UNPR ca elite ale societății noastre să se alăture unui partid care respectă valorile naționale românești", se arată în comunicatul de presă al UNPR.

Cezara Dafinescu s-a născut pe 4 august 1948 , la Sibiu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1973.

Anunţul vine la aproape o săptămână după ce actorul Mihai Mălaimare s-a înscris în UNPR, el fiind în trecut membru al PSD şi PNL şi deputat în două legislaturi. În 2010, a anunţat că se retrage din politică şi a părăsit PNL, în urma unui conflict cu liberalii.

Mihai Mălaimare a pierdut definitiv procesul în care a contestat raportul ANI, prin care s-a stabilit că s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2008 şi 2013, întrucât a fost atât membru titular al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cât şi manager, respectiv director al Teatrului Masca.

Recent s-au înscris în UNPR şi actorii Vasile Muraru şi Alexandru Arşinel.

Cele mai citite

Sfatul de campanie al lui Bode pentru candidații PNL din Giurgiu

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, i-a îndemnat pe candidaţii partidului la alegerile locale în Giurgiu să vorbească în campania electorală despre proiectele de...

Rusia – Ucraina, ziua 829: Kievul acuză Moscova că a lansat peste 100 de rachete și drone asupra infrastructurii esențiale

Rusia a tras peste 100 de rachete şi drone asupra infrastructurii esenţiale şi centralelor electrice din Ucraina noaptea trecută, a anunţat armata aerului ucraineană.''Inamicul...

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă