16.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialUn avion american cu 200 de pasageri a LUAT FOC pe aeroport

Un avion american cu 200 de pasageri a LUAT FOC pe aeroport

Mai multe persoane au fost rănite după ce un avion de pasageri a luat foc pe pista unui aeroport din Florida, informează canalul american CBS News, citat de Mediafax.

Avionul implicat este un Boeing 767 al companiei Air Dynamic, care urma să decoleze spre Caracas (Venezuela) de pe Aeroportul Fort Lauderdale (Hollywood), situat în statul american Florida. Ca urmare a unor scurgeri de combustibil, un incendiu a izbucnit la unul dintre motoarele aeronavei.

La bordul aeronavei erau peste 200 de persoane, pasageri şi membri ai echipajului, care au fost evacuate. Cel puţin patru pasageri au fost răniţi şi sunt spitalizaţi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fie și un șef ANPC recomandat de Mazăre din beciul domnesc

Ilustrație: Marian Avramescu Chiar în această campanie pentru alegerile locale, în care Partidul Social Democrat (PSD) îl are pus la fiert candidat la Primăria...

Dacian Cioloș, despre PSD și PNL: „Nu sunt în stare nici să absoarbă fondurile europene pe care România le are la dispoziţie”

Europarlamentarul Dacian Cioloş susţine că PSD şi PNL nu sunt în stare să absoarbă fondurile europene pe care România le are la dispoziţie şi...

Vladimir Putin, mesaj către Europa, dacă Ucraina va folosi armament occidental contra Rusiei: „Să fie conştienţi cu ce se joacă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca...
Ultima oră
Pe aceeași temă