27.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialKrichbaum: România îndeplineşte criteriile Schengen, dar corupţia rămâne o problemă

Krichbaum: România îndeplineşte criteriile Schengen, dar corupţia rămâne o problemă

România îndeplineşte criteriile tehnice de aderare la spaţiul Schengen, dar corupţia este o problemă, în condiţiile în care “pot exista grăniceri care acceptă foloase”, a declarat, vineri, la București, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, informează Mediafax. 

“În principiu, poziția României pe această temă nu e una greșită. S-a spus că atât timp cât criteriile tehnice sunt îndeplinite, ar trebui să i se permită aderarea și de ceva vreme România îndeplinește aceste criterii tehnice de aderare la Schengen. Însă (…) ce folos are o frontieră bine securizată din punct de vedere tehnic, ireproșabilă, dacă pot exista grăniceri care, în schimbul unor foloase, unor sume de bani, lasă să treacă autocare cu refugiați?”, a spus oficialul german, într-o conferinţă de presă la Bucureşti.

De asemenea, Krichbaum a spus că la Comisia Europeană trebuie să se pună întrebarea referitoare la eficienţa luptei împotriva corupţiei, înainte să se înceapă procesul de aderare la spaţiul Schengen. “La Comisia Europeană trebuie să ne punem întrebarea dacă lupta împotriva corupţiei este într-adevăr atât de avansată încât să se poată da undă verde acestui proces de aderare”, a spus Krichbaum.

Totodată, Gunther Krichbaum a vorbit despre o repartizare echitabilă a sarcinilor statelor membre ale UE în criza migranţilor, subliniind că nu se pot face concesii pe tema aderării la spaţiul Schengen în funcţie de cotele de refugiaţi acceptate de o ţară.

La 6 octombrie, o decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost din nou amânată, subiectul fiind scos de pe agenda reuniunii JAI. Franţa, Germania, Olanda şi Finlanda au fost statele care s-au opus introducerii pe agenda Consiliului JAI din 8-9 octombrie a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, francezii fiind cei mai vehemenţi, iar partea română a fost în cele din urmă de acord, potrivit unor surse oficiale.

Potrivit surselor citate, Franţa a fost cea mai vehementă voce împotriva introducerii pe agenda Consiliului JAI a aderării României la spaţiul Schengen. Aceleaşi surse susţin că partea română nu a insistat pentru discutarea problemei şi a fost de acord cu amânarea discuţiilor, în condiţiile în care un eventual vot negativ ar fi însemnat reluarea întregii proceduri de aderare.

Cele mai citite

Noul președinte slovac Peter Pellegrini promite că va reuni țara

Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de...

Conferința internațională din Elveția privind pacea în Ucraina s-a deschis

Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, organizată la cererea Kievului, s-a deschis astăzi la Burgenstock, în Elveţia.Şefi de stat şi de guvern şi alţi...

FOTO. Un tânăr a murit și mai mulți copii au fost răniți, într-un accident între un autocar și un autoturism. Planul roșu, activat

Autorităţile din Vâlcea au activat, în această dimineaţă, Planul roşu după ce un autocar plin cu copii s-a izbit de un autoturism, răsturnându-se pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă