1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialElena Udrea, al patrulea dosar la DNA

Elena Udrea, al patrulea dosar la DNA

Procurorii DNA i-au deschis un nou dosar deputatei Elena Udrea, în care o acuză de complicitate la abuz în serviciu pentru un credit pe care l-a luat în urmă cu mai mulți ani de la BRD, potrivit Mediafax. 

Citeşte şi: Elena Udrea, cauțiune de 5 milioane de lei: DNA mi-a pus sechestru pe toate bunurile

„Ca să vedeți că nu sunt paranoică. Surpriză! În timp ce nu se terminaseră actele de procedură în dosarul acesta, mi s-a înmânat o altă citație pentru un alt dosar. Cred că la DNA trebuie să se înființeze secția de urmărire penală a Elenei Udrea și asta i-am și spus doamnei procuror. Este evident că sunt o țintă pentru DNA și din acest moment mă consider o persoană persecutată și voi face sesizări tuturor ambasadelor din România și tuturor instituțiilor internaționale care se ocupă de drepturile omului”, a spus Udrea. 

Acesta este cel de-al patrulea dosar DNA al Elenei Udrea, după Microsoft, Gala Bute și cel în care fostul ministru a fost pus sub urmărire vineri, Hidroelectrica. 

Procurorii DIICOT au instrumentat un dosar privind acordarea, în mod ilegal, a mai multor credite de către BRD. Între acestea se numără şi cel făcut de Elena Udrea, în valoare de aproximativ trei milioane de euro. În cazul fostului ministru al Turismului, DIICOT şi-a declinat competenţa, în 4 martie, şi a trimis dosarul la DNA.

Surse judiciare au declarat că în noul dosar instrumentat de DNA a fost deja audiat și pus sub învinuire, pentru modul în care Udrea a obținut acel credit, fostul vicepreședinte al BRD Sorin Popa.

Elena Udrea a precizat vineri că procurorii o acuză în acest nou dosar de complicitate la abuz în serviciu, pentru „faptul că banca respectivă dădea un tip de credite”, iar ea a l-a solicitat. „Adică, dacă dumneavoastră solicitați ceva ce se constată că n-a respectat tocmai procedurile, sunteți complice”, a spus Elena Udrea.

Potrivit DIICOT, care a început urmărirea penală în cazul a 30 de persoane, doi dintre liderii grupării infracționale, folosindu-se de funcţiile deţinute în cadrul BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, ”au racolat şi controlat activitatea mai multor persoane subordonate şi aflate în raporturi de muncă cu banca, care prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a unui număr de 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul din creditele astfel acordate nu erau îndeplinite condiţiile minime impuse de normele de creditare şi că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate de evaluatorii agreaţi de bancă”.

Fostul ministru al Dezvoltării și Turismului a fost pus, vineri, sub control judicar cu cauțiune, stabilită la 5 milioane de lei, în dosarul ce vizează vânzarea și renovarea unei vile din Eforie Sud, dar și un contract între Hidroelectrica și o firma privată, pentru care fostul ministru ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari.

 

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă