Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că România nu îndeplineşte, deocamdată, condiţiile pentru eliminarea vizelor, informează Mediafax.
Ca răspuns la întrebarea jurnaliştilor privind momentul când românii vor putea călători în SUA fără vize, Hans Klemm a răspuns că acesta este ”un subiect complicat”, astfel că România mai are criterii de atins cum ar fi, spre exemplu, reducerea numărului aplicanţilor cărora li se refuză în prezent viza.
”Numărul aplicanţilor cărora li se refuză viza trebuie să ajungă la un anumit nivel. România merge în direcţia bună, însă nu a ajuns încă la acel nivel, nu a ajuns să îndeplinească condiţiile impuse. Poate este nevoie de puţin mai mult timp, dar, repet, România merge în direcţia bună”, a precizat Klemm.
Cu toate acestea, administraţia Obama şi Congresul SUA lucrează pentru a schimba legea, astfel încât cetăţenii din ţările Europei de Est să beneficieze de programul Visa Waiver.
”Acesta este un subiect complicat. Dar ceea ce aş vrea să spun este că administraţia Obama a lucrat cu CongresulSUA pentru a schimba legea. Dacă se va schimba va permite românilor şi altor cetăţeni din ţări din Europa de Est să beneficieze de Visa Waiver Program (n.r. – programul de vize al SUA)”, a spus Hans Klemm.
O cauză pentru care Congresul nu adoptă rapid schimbarea legislaţiei, ar putea fi imigraţia, care este ”un subiect foarte sensibil” în Statele Unite, a mai adăugat reprezentantul SUA la Bucureşti.
Aproximativ 42.000 de români au solicitat, în anul fiscal 2014, viză temporară turistică sau de business în Statele Unite ale Americii, iar numărul celor respinşi a scăzut la sub 10 la sută, declara, în luna aprilie 2015, consulul general al Ambasadei SUA la Bucureşti, Henry Leighton.
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a făcut, miercuri, o vizită personală de informare la Alba Iulia, unde a avut întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale.
Diplomatul a avut o întâlnire cu primarul Mircea Hava la sediul Primăriei Alba Iulia, după care a asistat la ceremonialul de schimbare a Gărzii Cetăţii şi apoi a vizitat mai multe obiective din Cetatea Alba Carolina.
La finalul vizitei, Hans Klemm a afirmat că Alba Iulia este un oraş „curat” și că, din punctul său de vedere, este o destinaţie foarte atractivă pentru cetăţenii români şi europeni, dar poate fi şi pentru cetăţenii americani dornici să afle lucruri despre Transilvania.