Învestirea Guvernului Cioloș a beneficiat de un vot confortabil în Parlament. Nici măcar cursul luat de audierea în comisia de specialitate a ministrului desemnat al Justiției, Cristina Guseth, nu a fost de natură să zdruncine hotărârea disperată a partidelor de a da undă verde Cabinetului născut pe fondul ieșirii în stradă a zeci de mii de români cărora tragedia din clubul Colectiv le-a făcut în sfârșit limpede ce costuri uriașe implică tolerarea la infinit a unei clase politice profund corupte.
Cu toate sincopele evidente din timpul respectivei audieri, parlamentarii au dat totuși aviz favorabil, fiind nevoie de intervenția in extremis a premierului Dacian Cioloș pentru a face corecția fundamentală: retragerea nominalizării și, astfel, normalizarea premiselor cu care pornește la noul drum dificilul portofoliu al justiției.
Însă partidele nu au făcut acest joc al aparențelor din alte rațiuni decât acelea că ar fi fost prea devreme să trântească un cabinet ivit din cenușa de la Colectiv sau că ar fi fost prea riscant să se joace cu focul anticipatelor.
De altfel, structura de carton a entuziasmului lor de fațadă e relevată de avertismentele din colțul gurii date de la tribuna Parlamentului de toți șefii de partide mari, de la Dragnea la Blaga și Gorghiu – Tăriceanu are "meritul" de a fi vorbit exact cum a votat.
Guvernul Cioloș este un guvern pe care nici PNL, nici PSD nu și l-au dorit, este un guvern pe care visează să-l sape în cele mai perverse moduri, este, în linii mari, o experiență traumatică.
Durerea lor tăcută este că nici măcar nu își permit să spună public ceea ce cred cu adevărat pentru că, nu-i așa?, momentul e încă mult prea delicat. Rugăciunile, în schimb, li se îndreaptă spre acei zei care ar putea face din Executivul Cioloș un monument de erori și de dezamăgiri în lanț pentru marele public.
Acesta fiind contextul, aș mai nota ceva. Cu siguranță că multe figuri parlamentare consacrate în hăituirea luptei anticorupție au regretat enorm sângele rece cu care Dacian Cioloș le-a retezat, prin avansarea unei noi propuneri de ministru, ocazia de aur de a duce în derizoriu proiectele Ministerului Justiției invocând mereu și mereu prestația din comisie a Cristinei Guseth. Pentru lichele, menținerea ei în Guvern, cu această piatră de moară a audierii ratate, ar fi fost o nesperată consolare de etapă. Din fericire, Cioloș a aliniat astrele altfel.
Și totuși, în ciuda pozei pe care ne-o oferă și Parlamentul, si partidele mari, auspiciile, chiar dacă vitrege, nu ar trebui să devieze nici cu un milimetru intenția asumată a Guvernului Cioloș de a aborda frontal marile probleme din economie și justiție; celebrele două zone în care nisipurile mișcătoare încă pot înghiți proiectele țară.
La fel cum susținerea parlamentară este vitală pentru orice guvern în ceea ce privește transpunerea în practică a reformelor esențiale, tot așa presiunea publică poate juca un rol hotărâtor în ținerea la respect a unui Parlament ostil și a unor partide mânate mai mult ca oricând de setea pragmaticei răzbunări. Din acest punct de vedere, Guvernul Cioloș are șansa de a dispune de un capital de încredere uriaș la nivelul societății și nu are altă șansă decât de a-l fructifica în cel mai inteligent mod cu putință.
E scutul suprem de care beneficiază, e scutul pe care nici un alt cabinet, politic sau tehnocrat, dinaintea sa nu l-a avut.
Mai mult, președintele Iohannis dă semne tot mai lămuritoare că a ieșit din logica inițială, pentru a intra în pielea jucătorului, înțelegând probabil într-un final că primele 10 luni de mandat ar fi putut fi mult mai fructuoase dacă el însuși ar fi utilizat potențialul pe care l-a avut răbufnirea anterioară a străzii, cea din 16 noiembrie 2014.
Din acest punct de vedere, chiar discursul lui Klaus Iohannis de la ceremonia de învestire a noului Cabinet de la Palatul Victoria nu a fost întâmplător. Președintele a vorbit ca un jucător, a constatat în termeni neechivoci ruptura dintre partidele parlamentare și societate, a sugerat ideea că formațiunile consacrate nu vor face la infinit jocul de glezne și de amor responsabil cu noul Executiv și a subliniat natura excepțională a momentului și a Guvernului Cioloș.
"Societatea se schimbă şi se schimbă aşteptările societăţii, se schimbă aşteptările faţă de clasa politică şi, dacă diferenţa între aşteptări şi realităţi devine prea mare, intrăm în criză. (…) . Este foarte adevărat, politică fără partide politice nu se poate, dar într-o democraţie, nici fără popor nu se poate. Dacă politicienii se îndepărtează de alegător, atunci apare o situaţie similară cu cea în care am ajuns noi astăzi. Constatăm o înstrăinare din ce în ce mai profundă între alegător, pe de o parte, şi clasa politică, pe de altă parte. Aşa s-a făcut că nici un partid nu a venit să propună un politician care să preia funcţia de Prim-ministru. Aşa am ajuns eu să propun un independent, pe domnul Dacian Cioloş, pentru funcţia de Prim-ministru, cu recomandarea de a pregăti un guvern independent politic. Acest Guvern independent politic este o şansă pentru România. Fiindcă în timp, şi acest guvern independent va guverna, partidele politice vor avea ocazia, timp de un an de zile, să se reconecteze la alegători", le-a transmis Iohannis, marți, lui Cioloș și miniștrilor săi.
"Un an de zile, (ca partidele și politicienii) să se reconecteze la alegători" este, cu siguranță, o asteptare excesiv de optimistă, dar dincolo de asta esența rămâne.
În aceste vremuri tulburi, Guvernul Cioloș a primit de la societate și de la președinte un singur mandat: acela de a-și fixa obiective mari și de a încerca să le atingă din perspectiva scenariului maximal.
Altfel, va fi un Cabinet ca oricare altul, dar care va sfârși mai prost decât toate celelalte dinaintea sa.
