30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialIncendiu la spitalul CFR din Simeria. 23 de persoane, intoxicate cu fum

Incendiu la spitalul CFR din Simeria. 23 de persoane, intoxicate cu fum

La spitalul din orașul Simeria a izbucnit, joi după-amiază, a izbucnit un incendiu, potrivit primarului orașului, Emil Râșteiu. Un număr de 23 de persoane au fost intoxicate cu fum și au fost transportate cu ambulanţe la alte unităţi medicale, relatează Agerpres. 

Incendiul s-a manifestat la etajul unu al clădirii.

La momentul izbucnirii incendiului, în spitalul din Simeria se aflau internați 51 de pacienți și cu toții au reușit să iasă afară singuri sau cu sprijinul personalului unității medicale. Un număr de 27 de pacienți au fost evacuați în clădirea Primăriei Simeria, aflată în imediata vecinătate a spitalului CFR.

De asemenea, pentru transportul bolnavilor spre alte spitale au intervenit 12 ambulanțe.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a deplasat la fața locului 6 autospeciale de stingere a incendiului, focul manifestându-se în unul dintre saloanele spitalului. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari.

”Cauzele declanșării incendiului urmează să fie stabilite”, a declarat maiorul Claudiu Achim, adjunctul comandantului ISU Hunedoara, prezent la fața locului.

Prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, într-o formă restrânsă, pentru a analiza măsurile care se impun în continuare. 

Cele mai citite

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...

Câte statui ale Ungariei a ridicat, din bani publici, Ilie Bolojan la Oradea

Baronul liberal de Oradea, Ilie Bolojan, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor, a ajuns mare vedetă națională când a demontat statuia lui...

CEDO obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro unei femei transgen

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a aprobat o decizie care obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro, plus cheltuieli de...
Ultima oră
Pe aceeași temă