15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCupa DAVIS. Fostul tenisman Tim Henman şi-a anulat călătoria în BELGIA, din...

Cupa DAVIS. Fostul tenisman Tim Henman şi-a anulat călătoria în BELGIA, din cauza pericolului TERORIST

Fostul tenisman Tim Henman şi-a anulat călătoria în Belgia, din cauza pericolului de atentate din această țară, informează dhnet.be citat de Mediafax.

Henman dorea să urmărească, împreună cu familia lui, finala Cupei Davis, pe care Marea Britanie o va disputa la Gent.

“Voiam să merg cu familia, cu cele trei fete ale mele, dar am renunţat până la urmă. M-am gândit: «chiar merită atâta bătaie de cap?». Aşa că o să văd finala la televizor, acasă”, a declarat Henman, în vârstă de 41 de ani, fost ocupant al locului 4 mondial şi numărul 1 britanic.

Echipa de Cupa Davis a Marii Britanii şi-a amânat cu o zi sosirea în Belgia, pentru finala competiţiei, care va avea loc, de vineri până duminică, la Gent, la 55 de kilometri de Bruxelles.

Andy Murray şi coechiperii săi ar fi trebuit să ajungă, duminică, în Belgia, dar au mai rămas o zi în ţara lor, antrenându-se la Queen’s Club, pe zgură. Britanicii trebuie să ajungă, luni, însă din motive de securitate nici ei, nici gazdele nu spus nimic despre ora şi locul sosirii.

Alături de Murray, din echipa Marii Britanii mai fac parte Kyle Edmund (locul 99 ATP), Jamie Murray (locul 7 în clasamentul de dublu) şi Dominic Inglot (locul 23 în clasamentul de dublu).

Din formaţia Belgiei vor mai face parte Steve Darcis (locul 85 ATP), Ruben Bemelmans (locul 105 ATP şi 162 la dublu) şi Kimmer Coppejans (locul 131 ATP şi 501 la dublu).

Finala Cupei Davis, Belgia – Marea Britanie, programată între 27 şi 29 noiembrie, va avea loc la Flanders Expo din Gent, o sală ce poate primi 13.000 de spectatori.

Autorităţile belgiene au ridicat, sâmbătă, la maximum nivelul alertei teroriste în Regiunea Bruxelles, citând o “ameninţare serioasă şi iminentă care necesită adoptarea unor măsuri de securitate, precum şi recomandări specifice pentru populaţie”. Premierul belgian, Charles Michel, a anunţat, duminică seară, menţinerea pentru luni a nivelului maxim de alertă (4 din 4), la Bruxelles.

Metroul şi şcolile au fost închise, inclusiv creşele şi universităţile. O nouă evaluare a nivelului alertei şi măsurilor de securitate urmează să aibă loc luni după-amiaza.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă