22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum a intrat o parte din Timişoara în mâinile mafiei imobiliare

Cum a intrat o parte din Timişoara în mâinile mafiei imobiliare

Majoritatea clădirilor istorice din Timişoara au ajuns, în ultimii 24 de ani, în proprietatea diverselor clanuri locale de rromi. Instituţiile statului îşi pasează acum responsabilitatea pentru această situaţie.

O amplă anchetă realizată de Mediafax arată că, dintre cele 938 de clădiri declarate monument istoric din oraşul de pe Bega, câteva sute au intrat deja în posesia “mafiei imobiliare”. Cele mai vânate au fost clădirile din centrul oraşului. Un recent exemplu este imobilul în care a funcţionat Spitalul de Copii, evacuat de noii proprietari, familia Cârpaci. Un document al Direcţiei Judeţene de Finanţe Timiş arată că familia Cârpaci posedă în Timişoara 144 de clădiri, cele mai multe în centrul oraşului.

„Au lucrat mână în mână notari, avocaţi, instanţe“

Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a declarat că în timpul mandatelor sale a făcut anchete interne, având suspiciunea că anumiţi funcţionari îi sprijină pe rromi. Dar n-a găsit nici o dovadă. Ciuhandu arată cu degetul spre unii dintre funcţionarii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, de acolo venind anumite falsuri în acte. “Au fost hotărâri judecătoreşti prin care s-au retrocedat imobile către foştii proprietari şi ăştia au vândut mai departe romilor. Instanţele nu aveau cum să retrocedeze direct familiilor de rromi, pentru că acestea nu aveau proprietăţi. Majoritatea cazurilor au ajuns, în final, la rromi şi ei s-au intabulat. Primăria Timişoara a apărat interesele statului, mai ales în cazul spitalelor. Aceeaşi situaţie era la fostul Spital de Oncologie, care a fost retrocedat fostului proprietar, care apoi a vândut clădirea unei familii de rromi. Eu cred, şi aceasta este părerea mea personală, că au lucrat mână în mână diverşi – notari, avocaţi, instanţe”, a spus fostul primar.

„Sute de eşecuri ale statului“

Pe de altă parte, fostul prefect de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, afirmă că Primăria şi instanţele au vina lor, pentru că n-ar fi verificat procurile cu care rromii veneau să revendice diverse imobile. Drăgănescu zice chiar că a vrut să stopeze fenomenul, dar n-a primit sprijin. “Cu atât mai grav e că aceste sute de proprietăţi înseamnă sute de destine izgonite din propriile case, sute de acte de şantaj ori violenţă şi sute de eşecuri ale statului de a interveni prin instituţiile sale”, afirmă Ovidiu Drăgănescu.

Controale cu sprijin de la Bucureşti

Primăria din Timişoara verifică acum modul în care diverse familii de rromi au ajuns să posede sute de clădiri istorice din oraş. Pentru control s-a cerut şi sprijinul Guvernului, anunţă viceprimarul Traian Stoia. “Nu este vorba neapărat numai de rromi, ci de casele care s-au luat şi nu s-a respectat legea. Sunt clădiri luate şi de blonzi cu ochi albaştri. Rromii au luat cât au putut, samsarii au luat ce au putut. Facem controale şi aşteptăm rezultate. De altfel, fac controale de şapte-opt luni, să văd cum au intrat în posesie. Controalele le facem cu sprijinul celor din Primărie, am cerut inclusiv Secretariatului General al Guvernului şi avem sprijin de la cel mai înalt nivel”, susţine viceprimarul.

Spitale în pericol

Alte clădiri din Timişoara în care funcţionează acum spitale au viitorul incert. Primăria încă se judecă cu proprietarii pentru imobilul în care funcţionează Clinica de Balneofizioterapie a Spitalului Municipal. A fost revendicată şi clădirea în care activează Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă. La rândul său, Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică este într-o clădire în litigiu.

 

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...
Ultima oră
Pe aceeași temă