Preşedintele Klaus Iohannis a fost decorat, miercuri, cu Ordinul Republicii, de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „în semn de profundă gratitudine” pentru susţinerea constantă a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, informează Mediafax.
„Distincția i-a fost oferită domnului Iohannis în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa deosebită la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre România și Republica Moldova și pentru susținerea constantă a eforturilor de integrare europeană ale Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei moldovene.
La ultima întrevedere dintre cei doi înalţi demnitari, care a avut loc anul trecut, în iulie, la Suceava, şeful statului român, Klaus Iohannis, declara că România este „marea şansă” a integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi va continua să sprijine aspiraţiile europene ale acestui stat.
Iohannis a atras însă atenţia că Republica Moldova trebuie să facă eforturi susţinute privind procesul de reformare a statului, mai ales în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi combaterea corupţiei.
Întâlnirea dintre cei doi şefi de stat a fost urmată de o ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa preşedintelui moldovean, din partea Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava.