22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPremieră: prima femeie preşedinte în Taiwan

Premieră: prima femeie preşedinte în Taiwan

UPDATE 13.50: Candidata opoziţiei, Tsai Ing-wen, a fost aleasă prima preşedintă a Taiwanului, relatează BBC News online. Alegerea lui Tsai reprezintă o victorie majoră pentru Partidul Democrat Progresist (DPP), care conduce tabăra susţinătorilor independenţei faţă de China. Ea îl devansa, în numărarea voturilor, pe Eric Chu, candidatul Kuomintangului (KMT, la putere), care şi-a recunoscut înfrângerea.

Secţiile de votare s-au deschis sâmbătă în Taiwan pentru un scrutin care va duce la instalarea primei femei preşedinte a insulei şi finalul a opt ani de apropiere de China, relatează AFP, citată de Agerpres

Tsai Ing-wen, fost cadru universitar în vârstă de 59 de ani, ar urma să ajungă în fruntea ţării, în prezent condusă de Ma Jing-jeou din partea Kuomintang (KMT), care a pus în practică o inedită politică de destindere cu Beijingul. 

Conducătoare a principalei formaţiuni de opoziţie, Partidul Democratic Progresist (PDP), Tsai Ing-wen ar urma să beneficieze de neîncrederea alegătorilor taiwanezi faţă de gigantul asiatic şi de frustrarea unora dintre aceştia în faţa stagnării economiei. 

Sondajele arată că ea este creditată cu 40% din intenţiile de vot, dublu faţă de ce ar putea obţine candidatul prezentat de KMT, Eric Chu, 54 de ani, primar al municipalităţii Noul Taipei. Secţiile de votare, care s-au deschis la orele 08.00 (00.00 GMT), se vor închide la orele 16.00, iar rezultatele sunt aşteptate în cursul serii. 

China consideră dintotdeauna insula ca parte integrantă a teritoriului său şi că, la nevoie, ar putea prelua controlul asupra acesteia prin forţă. Trupele naţionaliste ale KMT şi liderul lor, Chiang Kai-Shek, au fugit de pe continent şi s-au refugiat în Taiwan în 1949, după ce au pierdut războiul civil în faţa comuniştilor lui Mao Zedong

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă