30 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialSiria a cerut oficial aderarea la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice

Siria a cerut oficial aderarea la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice

Naţiunile Unite au primit cererea Siriei de aderare la Convenţia Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, anunţă purtătorul de cuvânt al ONU, citat de AFP, transmite Mediafax.

“În urmă cu câteva ore, am primit un document din partea Guvernului sirian în vederea aderării la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice; analizăm cererea”, a declarat un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, Farhan Haq.

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a confirmat joi că intenţionează să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic sirian, conform unui interviu acordat unui post de televiziune rus. “Siria va trimite Naţiunilor Unite documente, în vederea semnării unui acord privind armele chimice”, a declarat liderul sirian.

Siria anunţase de marţi că este pregătită să prezinte arsenalul chimic comunităţii internaţionale şi să înceteze fabricarea acestui tip de armament, fără însă a vorbi de distrugerea armamentului neconvenţional. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat planul, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală.

Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite intenţionează să prezinte în Consiliul de Securitate al ONU o rezoluţie pe tema situaţiei din Siria, în contextul planului rus privind arsenalul chimic sirian. Premierul britanic, David Cameron, a insistat pentru fixarea unui calendar pentru distrugerea armelor chimice din Siria.

Statele Unite şi alte ţări occidentale atribuie regimului sirian presupusul atac cu arme chimice comis pe 21 august la periferia Damascului, Washingtonul anunţând că incidentul s-a soldat cu aproximativ 1.400 de morţi.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

Cele mai citite

Primar din Buzău, cercetat pentru o lucrare plătită și nefinalizată

Primarul comunei Bălăceanu se află sub cercetare, după ce s-a descoperit o lucrare publică nefinalizată, dar recepționată și plătită din fondurile publice. Investigația...

Israelul ar fi acceptat planul de pace propus de președintele SUA, Joe Biden. Gruparea Hamas nu a confirmat că acceptă

Cabinetul israelian ar fi acceptat o variantă de plan de pace în Orientul Mijlociu, variantă pe care a propus-o președintele SUA, Joe Biden. Agențiile occidentale...

Există risc de inundații pe 15 râuri din România, avertizează specialiștii de la “Apele Române”

Specialiștii hidrologi din cadrul INHGA au emis o atenționare de Cod galben, valabilă începând de luni, 3 iunie 2024, de la ora 15:00, până...
Ultima oră
Pe aceeași temă