Secretarul de stat american John Kerry a început sâmbătă o nouă vizită la Riad pentru a-i linişti pe partenerii SUA din Golf, îngrijoraţi de o ipotetică apropiere între Washington şi Teheran, transmite AFP, citată de Agerpres.
Analiștii internaționali vorbeau despre o posibilă apropiere SUA – Iran, în virtutea acordului în domeniul nuclear.
Kerry, sosit în capitala saudită după prezenţa sa timp de două zile la Forumul economic de la Davos, urmează să discute cu oficialităţile de la Riad şi problema negocierilor intersiriene ce ar urma să înceapă în următoarele zile la Geneva.
Secretarul de stat american va asista şi la o reuniune a miniştrilor de externe din şase state membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), după care va avea întrevederi cu regele saudit Salman, cu viitorul prinţ moştenitor Mohamed ben Salman, cu ministrul de externe Adel al-Jubeir, precum şi cu coordonatorul coaliţiei opoziţiei siriene Riad Hijab.
Monarhiile arabe sunite, în frunte cu Arabia Saudită, şi SUA sunt aliaţi istorici, dar acestea sunt în profund dezacord în legătură cu revenirea pe scena internaţională a Iranului şiit graţie acordului nuclear semnat în iulie 2014 între republica islamică şi marile puteri şi pus deja în aplicare de Teheran.
În pofida asigurărilor date de SUA, Riadul se teme că o eventuală dezgheţare a relaţiilor dintre Washington şi Teheran se va face în detrimentul său.
Pe de altă parte, Arabia Saudită şi Iranul, mari rivali regionali, sunt în război prin forţe interpuse în Siria, Irak şi în Yemen. La începutul lunii ianuarie, situaţia a degenerat într-o criză directă, Riadul întrerupând relaţiile diplomatice cu Teheranul după un atac împotriva ambasadei sale în urma executării în Arabia Saudită a imamului şiit Nimr Baqer al-Nimr.