Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, participă, luni, la Amsterdam, la Reuniunea informală a miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), organizată de Preşedinţia olandeză a Consiliului UE, potrivit unui comunicat remis redacţiei. La reuniunea din 25-26 ianuarie, participă şi ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă.
Conform agendei reuniunii informale, temele abordate vor fi securitatea internă a Uniunii Europene şi migraţia. Astfel, în domeniul securităţii interne vor fi dezbătute aspecte privind terorismul şi securitatea cibernetică, iar în ceea ce priveşte migraţia, Preşedinţia olandeză intenţionează organizarea unei dezbateri cu privire la înfiinţarea Poliţiei Europene de Frontieră şi Gardă de Coastă, prin evidenţierea principalelor argumente pentru înfiinţarea acesteia şi a etapelor anterioare emiterii propunerii de regulament, conform unui comunicat al Ministerului de Interne.
La reuniunea informală a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din Amsterdam vor participa miniştrii de Justiţie şi Afaceri Interne din statele membre UE, comisarul european pentru Migraţie şi Afaceri Interne, directorul EUROPOL şi reprezentanţi ai agenţiilor europene, aceasta fiind prima reuniune sub Preşedinţia olandeză a UE.
Citeşte şi: Miniştrii de Interne din UE, reuniune de URGENȚĂ pe tema crizei migraţiei. Când va avea loc
Potrivit site-ului Consiliului European, JAI urmăreşte dezvoltarea cooperării şi a politicilor comune statelor membre UE, astfel încât să asigure securitatea şi justiţia cetăţenilor din spaţiul european.
JAI este constituit din miniştrii de Interne şi de Justiţie din toate statele membre. Astfel, miniştrii de Justiţie se ocupă de cooperarea în ceea ce priveşte legislaţia civilă şi criminală, cât şi drepturile fundamentale, iar miniştrii de Interne sunt responsabili de problematica migraţiei, securizarea graniţelor şi cooperarea poliţiei.
Consiliul JAI se reuneşte, de obicei, la fiecare trei luni.
Citeşte şi: Ce spune Gabriel Oprea că s-a întâmplat la Consiliul JAI. Care sunt ţările care NU vor COTE OBLIGATORII
Reuniunea informală a miniştrilor de justiţie şi afaceri interne din luna septembrie a anului trecut a vizat teme precum distribuirea în statele membre a 40.000 de imigranţi extracomunitari cu statut de refugiat, ajunşi în Grecia şi Italia. O altă măsură a fost întărirea controalelor la frontiera externă, atât prin verificări mai detaliate ale propriilor cetăţeni, cât şi ale celor din afara UE.
La reuniunea din 14 septembrie, de la Bruxelles, a participat fostul vicepremier, Gabriel Oprea. Totodată, miniștrii de Interne din statele membre ale Uniunii Europene s-au reunit şi în 22 septembrie, pentru o nou dezbatere pe tema crizei migraţiei din Europa. La acea reuniune, pentru România s-a decis, prin vot, să primească, în total, 6.351 de refugiaţi. Dintre aceștia, 1705 erau deja repartizați anterior, iar alți 4.646 au fost atribuiți cu prilejul reuniunii. Ei ar putea ajunge în România în următorii doi ani. Reprezentantul României, Gabriel Oprea (la acel moment – ministru de Interne) s-a opus acestei decizii, el având mandat pentru a accepta doar 1785 de refugiați.
Mai mult, în contextul atentatelor teroriste din 13 noiebrie, din Franţa, a fost convocat Consiliul extraordinar Justiție și Afaceri Interne (JAI), la care a participat ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, fiind prima sa acţiune în calitate de ministru.
La Consiliu s-au abordat teme precum: controlul la frontierele externe ale UE, traficul cu arme de foc, registrul european cu numele pasagerilor (European Passenger Name Record), precum și finanțarea terorismului.