21.7 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăSpecialJudecătorul Deliorga este OBLIGAT să dea o sentință în dosarul Mircea Băsescu...

Judecătorul Deliorga este OBLIGAT să dea o sentință în dosarul Mircea Băsescu – Bercea Mondial

Un complet al Curţii de Apel Constanţa (CAC) a respins definitiv, luni, cererea de abţinere formulată de judecătorul Cristian Deliorga, învestit chiar de CAC să judece joi, 4, februarie apelul formulat de membrii familiei lui Sandu Anghel faţă de sentinţele pronunţate anterior de Tribunalul Constanţa, informează Agerpres.

În acest dosar, membrii familiei Anghel au fost judecaţi şi condamnaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu. 

Pe 29 octombrie 2015 tribunalul Constanţa i-a condamnat în primă instanţă pe patru dintre cei cinci membrii familiei lui Sandu Anghel (zis Bercea Mondial) la pedepse cu executare cuprinse între trei ani şi nouă luni de închisoare şi 12 ani şi 11 luni, totodată ei fiind obligaţi la plata de daune morale de 7.000 de euro, pentru şantajarea lui Mircea Băsescu. 

În dosar, Florin Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la 12 ani, 11 luni şi 20 de zile (pedeapsa rezultând din contopiri), Marius Constantin (ginerele lui Sandu Anghel) s-a ales cu patru ani ani şi şase luni de închisoare, cu executare, Fănica Anghel (soţia lui Anghel) a primit trei ani şi nouă luni, Izaura Anghel (soţia lui Marius Constantin, fiica lui Sandu Anghel) a fost condamnată la patru ani, cinci luni şi zece zile, cu executare, iar Grinică Ion Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la şase luni prin măsură educativă neprivativă de libertate. 

Totodată, instanţa a respins ca nefondate restul pretenţiilor civile emise de Mircea Băsescu, care a cerut daune morale de un milion de euro. Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată cu apel atât de familia lui Sandu Anghel, cât şi de Mircea Băsescu. 

Pe de altă parte, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, în urmă cu trei săptămâni, condamnarea lui Mircea Băsescu la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi a lui Marian Căpăţână la 3 ani de detenţie pentru complicitate la trafic de influenţă, în dosarul în care sunt implicaţi membrii familiei lui Bercea Mondial.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rareș Bogdan nu mai e singurul care afișează AUR la Bruxelles

Ilustrație: Marian Avramescu Europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan nu va mai fi singurul cu AUR mult la mână, dintre românii din Parlamentul...

Rareș Bogdan nu mai e singurul care afișează AUR la Bruxelles

Ilustrație: Marian Avramescu Europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan nu va mai fi singurul cu AUR mult la mână, dintre românii din Parlamentul...

Armata ucraineană: Ucraina a distrus radarele sistemelor ruseşti S-300, S-400 în Crimeea ocupată

Forţele ucrainene au distrus două radare ale sistemelor de apărare aeriană S-300 şi S-400 în mai multe zone din Crimeea ocupată în noaptea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă