16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCum poţi să mori în parcurile de distracţii de pe litoral

Cum poţi să mori în parcurile de distracţii de pe litoral

Un tânăr de 16 ani, din Ilfov, ar fi trebuit să ajungă ieri acasă, după câteva zile petrecute la mare împreună cu prietenii. Nu va mai ajunge însă niciodată, pentru că a murit, luni seară, în Spitalul Judeţean Constanţa.

Ajunsese acolo după ce s-a electrocutat într-un parc de distracţii din staţiunea Eforie Nord, zona Belona. Martorii oculari spun că tânăul a vrut să se dea într-un carusel.

Era în picioarele goale, pentru că tocmai ieşise din apă. Imediat ce a atins platforma din tablă, în zona de aşteptare, a fost curentat şi trântit la pământ. Unul dintre prietenii săi l-a ridicat în braţe şi a sunat la 112. Echipajul de pe ambulanţă a încercat timp de mai bine de o oră să-l resusciteze, făă succes. A fost transportat în stare de inconştienţă la spital, unde a decedat, câteva ore mai târziu.

Turiştii care au asistat la eveniment au fost revoltaţi de cele întâmplate. ”Şi copilul meu a spus că s-a curentat. Am vorbit cu angajaţii, mi-au spus că ştiu despre ce e vorba şi că trebuie să purtăm papuci”, a spus unul dintre ei.

Oamenii le-au cerut socoteală angajaţilor, dar aceştia au reacţionat violent când li s-a spus că ar trebui să atenţioneze lumea că există pericol de electrocutare.

”De ce mă întrebaţi pe mine? Vreţi să vă înjur?”, au spus ei. La faţa locului au sosit şi jandarmii, pentru a încerca să calmeze spiritele.

Anchetă de la Poliţie, Protecţia Consumatorilor şi ITM

Poliţiştii s-au deplasat de asemenea la faţa locului, unde au constatat faptul că parcul de distracţii aparţine unei societăţi comerciale. „În cauză a fost întocmit dosar penal faţă de administratorul societăţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Se fac cercetăi, nu putem spune dacă cineva este sau nu vinovat”, a declarat Carmen Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Ieri, administratorul societăţii a dat declaraţii la poliţie. El riscă să fie pus sub învinuire pentru ucidere din culpă. Pentru lipsa de informare corectă, administratorul societăţii riscă o amendă şi de la Protecţia Consumatorului, cuprinsă între 5.000 şi 50.000 de lei. Practic, la faţa locului nu erau afişate instrucţiuni de folosire şi, mai important, nu era nicio notificare care să le interzică să calce pe marginea pistei cu picioarele goale. Pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete, Autoritatea Naţională de Protecţia Consumatorilor a comandat, ieri, controale pe tot litoralul.

„S-a demarat un control tematic la toate parcurile de distracţii de pe litoral”, a declarat Dionisie Culeţu, directorul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa. În multe dintre staţiunile de pe litoral există parcuri de distracţii în care jocurile sunt vechi şi par nesigure. Cazul a intrat şi în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă. Angajaţii ITM verifică dacă angajaţii au încheiate contracte legale şi dacă au fost respectate toate normele de siguranţă şi securitate în muncă.

 

Cele mai citite

Forțele israeliene au recuperat din Gaza cadavrele a trei ostatici

Forțele israeliene au recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza, anunță Forțele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Trupurile aparțin lui Shani Louk, Amit Buskila...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...
Ultima oră
Pe aceeași temă