22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Primarul interimar al Sectorului 1, citat la DNA Ploiești, într-un dosar...

UPDATE: Primarul interimar al Sectorului 1, citat la DNA Ploiești, într-un dosar de luare de mită

UPDATE 13.30:  Primarul interimar al sectorului 1, Vasile Moţoc, s-a prezentat luni la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploieşti, însă nu a dat declaraţii procurorilor, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Moţoc şi alte două persoane care au funcţia de consilier local la Primăria sectorului 1 sunt suspecţi într-un dosar de luare de mită disjuns din cel în care este urmărit penal primarul Andrei Chiliman, cei trei prezentându-se în urma citării la sediul DNA Ploieşti. 

Surse judiciare au afirmat că Moţoc şi celelalte două persoane nu au dat declaraţii procurorilor, astfel că aceştia au părăsit sediul DNA după ce le-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită. 

———–

Procurorii anticorupție l-au citat, luni, pe primarul interimar al Sectorului 1, Vasile Moțoc, la sediul DNA Ploiești, într-un dosar de corupţie disjuns din cel în care este urmărit penal primarul Andrei Chiliman, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres.

Moţoc ar fi suspect de luare de mită în respectivul dosar, potrivit surselor citate.

Totodată, în acelaşi dosar, procurorii DNA Ploieşti au audiat, în ultima perioadă, 16 consilieri locali de la Sectorul 1, toţi suspecţi de luare de mită, între care Marinela Adam, Mircea Iorgulescu, Cosmin Marius Fodoroiu, Mircea Dan Stăncescu, Steliana Dinu şi Pavel Bogdan. 

Vasile Moţoc a preluat atribuţiile primarului Andrei Chiliman după ce acesta din urmă a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Ploieşti într-un dosar de corupţie. 

Citește și: Doi consilieri ai Primăriei Sectorului 1, citaţi să se prezinte la DNA Ploieşti

 

 

Cele mai citite

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă