27.5 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialSediul Asociației 21 Decembrie ar putea fi evacuat

Sediul Asociației 21 Decembrie ar putea fi evacuat

Sediul Asociației „21 Decembrie” ar putea fi evacuat, miercuri, după ce executorii judecătoreşti, alături de un echipaj de jandarmi, s-au prezentat la respectiva asociație, informează Agerpres.

“Este vorba de o hotărâre judecătorească care este dată din vară. RA APPS-ul, Ministerul de Finanţe, Primăria Capitalei şi Asociaţia ’21 Decembrie’ au contestat acea hotărâre, avem termen pe 18 martie, între timp survine această executare, ei ne-au trimis în urmă cu aproximativ două săptămâni că în opt zile vor veni. Am vorbit cu domnul avocat la ultimul termen şi mi-a spus să stau liniştit”, a declarat preşedintele asociaţiei, Teodor Mărieş. 

El a adăugat că va lăsa toate documentele asociaţiei la sediu, pentru că nu are nimic de ascuns. 

“Acte financiar-contabile, istoria Revoluţiei, actele asociaţiei, corespondenţa cu toate instituţiile statului şi aşa mai departe, inclusiv dosarele victimelor care sunt pregătite pentru Înalta Curte şi pentru Parchet, tot ce are asociaţia rămâne aici. Vor să-şi bată joc de ele, să-şi bată joc de Coposu, de istoria asociaţiei şi de tot ce vor ei”, a spus Mărieş. 

Potrivit acestuia, asociaţia că nu are unde să mute toate documentele şi, prin urmare, lasă totul în sediu. 

“Eu, când am venit, am găsit acest sediu pierdut. În urmă cu 13 ani, când am fost ales preşedinte, l-am găsit pierdut, definitiv şi irevocabil, după trei ani a fost casată hotărârea, după încă doi ani, adică din 2007, s-a reluat procesul, RAAPPS nevrând să aloce imobilul pe Legea 10, pentru că a considerat că n-are acte suficiente, iar din 2007 ne judecăm din nou şi pot să spun că, după 14 ani de proces, eu nu am văzut niciodată cine sunt proprietarii. Gianni Grigore, unul dintre cei care revendică imobilul, din Germania – am o hârtie din partea statului german că n-a locuit niciodată la adresa pe care inclusiv acum a utilizat-o în instanţă”, a explicat Mărieş. 

În opinia sa, este vorba despre o chestiune care trebuia rezolvată de RA APPS, care trebuia să facă verificări în arhiva gospodăriei de partid, care este secretizată, clasificată şi neinventariată după 26 de ani. 

“Când tu nu ai acces la o arhivă, nu poţi să găseşti un document care să te ajute, înseamnă că n-ai cum să termini acel proces niciodată sau se poate face o retrocedare, nu vreau să spun altfel, anapoda. Noi reacţionăm normal. Chiar nu vreau să provocăm pe nimeni şi nici noi să nu fim provocaţi. Vom vedea. Respectăm legea. Avem termen pe 18 martie, ne judecăm, avem documente care confirmă că nu-i în regulă ce e aici, dacă nimeni nu ia o hotărâre, statul român o să mai piardă un imobil, aşa cum a pierdut probabil mii de imobile din marea gospodărie a partidului comunist”, a susţinut Mărieş.

Cele mai citite

FOTO&VIDEO. Kate Middleton, prezentă la parada Trooping the Colour, în prima apariție publică după diagnosticul de cancer

Kate Middleton are prima apariție publică de la diagnosticul de cancer. Regele Charles al III-lea și nora sa, Kate Middleton, Prințesa de Wales, au făcut...

Edward Iordănescu spune că echipa națională este pregătită pentru EURO 2024. “Am convingerea că suntem gata de luptă!”

Edward Iordănescu, selecționerul "tricolorilor", a transmis că echipa este pregătită pentru meciul de debut și pentru Campionatul European. România va întâlni echipa Ucrainei, luni, la...

Formația de handbal masculin CS Dinamo și-a anunțat noul antrenor

Spaniolul David Davis a fost numit în funcţia de antrenor al echipei masculine de handbal CS Dinamo Bucureşti, a anunţat campioana României pa pagina...
Ultima oră
Pe aceeași temă