20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialO navă suspectă, încărcată cu explozivi și cu arme, a fost reținută...

O navă suspectă, încărcată cu explozivi și cu arme, a fost reținută de autoritățile Greciei

Mii de arme şi o mare cantitate de explozivi au fost descoperite la bordul unui cargobot ce naviga sub pavilionul statului african Togo şi care a fost sechestrat de autorităţile greceşti cu cinci zile în urmă în apropierea insulei Creta, transmite vineri AFP, citată de Agerpres.

Conform poliţiei portuare din Grecia, deocamdată nu s-a decis confiscarea celor circa 6.400 de arme şi a explozivilor, întrucât încă se examinează documentele de însoţire a transportului. 

Nava a plecat pe 26 ianuarie din portul turc Izmir şi avea ca destinaţie declarată portul Valetta (Malta), după efectuarea a două escale la Mersin (Turcia) şi Limassol (Cipru). 

Autorităţile greceşti au mai descoperit în ultima vreme cazuri de trafic cu arme expediate către zonele de conflict din Orientul Mijlociu. Luna trecută trei cetăţeni britanici au fost arestaţi în nordul Greciei în timp ce transportau sute de arme de foc plus muniţiile aferente, echipamente care urmau să ajungă cel mai probabil la forţele kurde din Irak şi Siria. 

Anterior, în ianuarie, două persoane cu paşapoarte elveţiene false au fost arestate tot în nordul Greciei, de asemenea pentru transportul de materiale militare, acestea având ca destinaţie Turcia. Unul dintre cei doi indivizi este un presupus jihadist de origine bosniacă, inculpat în prezent pentru terorism, iar complicele său este yemenit. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Șapte legi promulgate azi de Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi șapte legi. Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat, astăzi, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru...

Gabriela Firea: „Primarul oamenilor sau primarul împotriva oamenilor? Asta au de ales bucureştenii pe 9 iunie!”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, spune că pe 9 iunie bucureştenii au de ales între „fapte concrete şi experimente ratate”, între „primarul...

La 17 ani de la aderare, UE ne substrage patrihoții

Ilustrație: Marian Avramescu România este parte a marii familii a Uniunii Europene (UE) de 17 ani, iar de Ziua Independenței Naționale a României, sărbătorită...
Ultima oră
Pe aceeași temă