17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialLitoralul românesc, în alb şi negru

Litoralul românesc, în alb şi negru

O expoziţie itinerantă dedicată litoralului de altădată va face, în perioada următoare, turul staţiunilor. Peste 100 de imagini în alb şi negru, scanate, machetate şi aranjate pe nişte panouri îmbrăcate cu plase pe pescuit, aşteaptă să fie (re)descoperite de către turişti şi constănţeni deopotrivă. Fotografiile din perioada 1960-1962 au fost făcute de ziaristul Tiberiu Petrilă Slătineanu, ale cărui personalitate şi dragoste de mare au fost evocate, ieri, la lansarea proiectului „Fotografii printre discografii”, de către conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, cadru didactic la Universitatea „Ovidius”, „sufletul” acestui proiect, cea care a îmbogăţit cultura locală prin fotografiile primite în dar de la regretatul jurnalist constănţean.

„A fost un vis de-al meu foarte vechi pe care Adelian Tocitu şi colegii de la radio l-au materializat. Este o expoziţie de fotografie, preponderent de presă. Priviţi în ce unghiuri au fost făcute aceste imagini, priviţi cât de bine sunt puse în valoare clădirile şi oamenii. Sunt mii de fotografii. Am făcut o selecţie primară. Cred că la fiecare staţiune vom încerca să mai adăugăm câte ceva. Toate fotografiile au la bază o poveste. Să învăţăm să iubim litoralul care ne aparţine, care face parte din noi. Respectându-l, ne respectăm pe noi înşine. Litoralul este o bogăţie pe care o avem, o binecuvântare a lui Dumnezeu, şi cred că trebuie să îl vedem cu alţi ochi”, a precizat conf.univ. dr. Aurelia Lăpuşan. Fotografiile sunt grupate pe mai multe secţiuni (Constanţa şi Mamaia; Eforie; Techirghiol, Mangalia, Venus, Neptun, Saturn şi Jupiter). Organizatorii proiectului „Fotografii printre discografii”, Studioul Teritorial Radio Constanţa, Universitatea „Ovidius” şi World Vision fac un apel către toţi cetăţenii care au în arhiva personală fotografii din vacanţe sau cu obiective turistice de la malul mării, însă din perioade îndepărtate, să le pună la dispoziţie specialiştilor în vederea completării expoziţiei.

Cele mai citite

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...
Ultima oră
Pe aceeași temă