22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialFOTO. Ploi torenţiale devastatoare în Orientul Mijlociu

FOTO. Ploi torenţiale devastatoare în Orientul Mijlociu

Ploile torenţiale care s-au abătut asupra sultanatului Oman şi a Emiratelor Arabe Unite au provocat moartea a şase persoane, a relatat joi presa locală, citată de AFP, transmite Agerpres. Poliţia din Oman a descoperit joi corpul unei persoane luat de un torent în regiunea Nizwa din nord. Un alt cadavru a fost găsit într-o maşină care a fost adusă de ape în regiunea Buradmi (nord-vest), potrivit cotidianului Al-Shabiba. 

Cu aceste două persoane înecate numărul persoanelor ucise de intemperii în Oman a ajuns la cinci, a mai indicat cotidianul amintit. Cotidianul Times of Oman a indicat că regiunile de nord din sultanat, de la frontiera cu Emiratele Arabe Unite, au fost afectate de furtuni violente, însoţite de precipitaţii puternice. 

Imaginile distribuite online pe reţelele de socializare arătau echipe care încercau să salveze persoane ce erau prinse în torenţii formaţi în albiile numeroaselor pârâuri din nordul Omanului. În Emiratele Arabe Unite, afectate miercuri de furtuni, un copil de şapte ani a murit înecat într-o maşină care a fost luată de ape în apropiere de barajul de la Hatta, nu departe de frontiera cu Omanul, a relatat cotidianul The National din Abou Dhabi. 

Numeroase străzi au rămas inundate joi în Dubai în timpul trecerii furtunii care a provocat perturbarea traficului aerian şi închiderea şcolilor, precum şi suspendarea şedinţei de miercuri a Bursei de la Abou Dhabi. Media anuală de precipitaţii în Emiratele Arabe Unite nu depăşeşte 78 de mm, de cincisprezece ori mai puţin decât în Marea Britanie. Însă acum, au căzut 294 de mm într-o singură zi, miercuri, la Al-Adin, oraş încercuit de deşert, potrivit datelor furnizate de serviciul de meteorologie naţională.

Cele mai citite

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă