23.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialTurcia pune în libertate mai mulţi suspecţi de terorism

Turcia pune în libertate mai mulţi suspecţi de terorism

Un tribunal din Istanbul a ordonat joi punerea în libertate a ultimilor acuzaţi care se mai aflau în detenţie în cadrul celui mai mare proces deschis până în prezent în Turcia împotriva unor presupuşi membri ai Statului Islamic, potrivit agenţiei de presă Dogan, citată de AFP. 

În total, 96 de persoane au compărut de mai multe luni în acest dosar, ele fiind arestate în cursul mai multor operaţiuni antijihadiste efectuate de către poliţia turcă în ultimele luni. Potrivit Agerpres, printre ultimii şapte acuzaţi eliberaţi joi figurează Halis Bayancuk, pe care presa turcă l-a prezentat drept ”emirul” Statului Islamic din Istanbul. Judecat pentru apartenenţă la o organizaţie ”teroristă”, cel care este cunoscut şi sub numele de război Ebu Hanzala riscă o pedeapsă maximă de 10 ani de închisoare. Următoarele audieri în acest proces au fost programate pentru luna iunie. 

Regimul preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, a fost acuzat mult timp de complezenţă faţă de rebelii islamişti aflaţi în război cu regimul de la Damasc. De peste un an, Ankara a întărit totuşi în mod net controlul la frontiera sa cu Siria, principala cale de tranzit pentru candidaţii jihadişti care se alătură Statului Islamic, şi şi-a intensificat arestările în mediile jihadiste de pe teritoriul său. 

Turcia se află de mai multe luni în stare de alertă întărită din cauza unei serii de atacuri atribuite jihadiştilor sau având legătură cu reluarea conflictului kurd. Sâmbătă, un kamikaze şi-a detonat încărcătura explozibilă pe o stradă turistică din Istanbul, omorând patru turişti străini şi rănind alte circa treizeci de persoane. Acest atac a fost atribuit de către autorităţi Statului Islamic. 

Cele mai citite

Apel pentru justiție în dosarele crimelor de genocid și fratricid din 22-30 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990

Următorul document se adresează președintelui României Klaus Iohannis, liderilor coaliției de guvernare Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, precum și ministrului Justiției Alina Gorghiu. Către Președintele României...

Apel pentru justiție în dosarele crimelor de genocid și fratricid din 22-30 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990

Următorul document se adresează președintelui României Klaus Iohannis, liderilor coaliției de guvernare Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, precum și ministrului Justiției Alina Gorghiu. Către Președintele României...

SUA se pregătesc pentru un val de căldură sufocant

Vaste regiuni din centrul şi estul Statelor Unite se pregătesc pentru un val de căldură sufocant săptămâna viitoare, cu temperaturi ce ar urma să...
Ultima oră
Pe aceeași temă