20.6 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialBelgia, o mare piaţă neagră de arme

Belgia, o mare piaţă neagră de arme

În Europa funcționează o puternică piață piaţa ilegală de arme, o nebuloasă dificil de estimat. Peste un milion de arme circulau ilegal acum un deceniu pe teritoriul belgian, potrivit Institutului flamand pentru Pace.

Europa crede că a reuşit să controleze armele deţinute de cetăţenii ei, pentru că, faţă de SUA, achiziţia este mai strictă. Dar amploarea achiziţiilor ilegale a devenit o preocupare pentru autorităţi, atacurile din Paris şi Bruxelles dezvăluind riscul lacunelor legislative.

Belgia, sursă a majorităţii arsenalului atentatelor din Paris din ianuarie 2015 contra săptămânalului Charlie Hebdo şi a unui supermarket, a concentrat o mare parte a acestui trafic. Între 2009 şi iunie 2015, poliţia belgiană a înregistrat 1.225 cazuri de trafic ilicit, o cifră enormă pentru o ţară de 11 milioane locuitori. Instituţiile comunitare nu dispun de o estimare la nivel european pentru piaţa neagră. Majoritatea normelor sunt rezumate la partajarea informaţiilor între statele membre ale UE. Informaţiile ar trebui comunicate sistemului informatic Schengen, o bază de date utilizată de poliţie. Dincolo de terorism, restricţiile asupra utilizării armelor se lovesc de grupuri puternice de presiune. Vânătorii, colecţionarii şi amatorii de sport se opun proiectului Comisiei Europene. Chiar dacă instituţiile europene sunt obişnuite cu presiunea lobby-urilor, în acest caz lucrurile au mers până la ameninţări cu moartea contra funcţionarilor implicaţi în acest dosar.

Reţeaua Stat Islamic

După atentatul de la Bruxelles, autorităţile din Franţa, Belgia şi Germania au efectuat o serie de operaţiuni care vizau oprirea unui nou atentat terorist iminent la Paris şi dezmembrarea celulei teroriste suspectată că a orchestrat carnagiile din Paris şi Bruxelles. Cu fiecare zi ce trece, anchetatorii descoperă noi noduri ale reţelei teroriste care are legături cu organizaţia jihadistă Stat Islamic şi determinată să continue efuziunea de sânge în Europa. Deplasarea rapidă a poliţiei în operaţiuni care au loc în trei ţări europene ca şi vânarea unor suspecţi pe întreg continentul ilustrează necesitatea crucială a unui serviciu secret european şi aplicarea legii pentru a pune în comun rapid informaţiile pentru a urma ritmul unei bande teroriste care se deplasează în interiorul izolat al comunităţii musulmane. Numai că nivelul de cooperare şi de coordonare a fost adesea defectuoasă în ce priveşte eforturile de luptă contra terorismului în UE, în pofida unei serii de atacuri în ultimii 15 ani.

Săptămâna trecută, autorităţile turce au declarat că l-au arestat şi deportat pe Ibrahim El Bakraoui – unul din kamikaze care au lovit aeroportul din Bruxelles – în Olanda anul trecut, autorităţile turce precizând că acesta voia să lupte în Siria şi au informat belgienii de suspiciunile lor. Poliţia belgiană a omis să acţioneze şi el a aruncat în aer în aeroportul bruxellez.

Lacune în favoarea teroriştilor

Rivalităţile dintre serviciile secrete şi de poliţie împiedică circulaţia informaţiei nu numai între cei 28 membri UE dar şi în interiorul ţărilor, cum a fost cazul între CIA şi FBI înaintea atacurilor teroriste din 11 septembrie. „Europenii sunt acolo une eram noi înainte de 11 septembrie” declară un responsabil american, citat de New York Times. După atentatele din 2004 la Madrid (192 morţi), după cel din iulie 2005 la Londra (52 morţi) şi după asaltul din Paris, la 13 noiembrie trecut (130 morţi) responsabilii au cerut poliţiei, serviciilor secrete şi a celor vamale să facă schimb de informaţii pentru a deţine un avans asupra extremiştilor islamişti. În pofida reformelor, lacunele au rămas. „Nu cred că este vorba de o problemă nouă dar UE este o instituţie lentă” a declarat Eric Rosand, un fost responsabil în Departamentul de Stat american specializat în lupta contra terorismului.

Cele mai citite

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă