22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportNoul şef al TVR, vot negativ în Parlament

Noul şef al TVR, vot negativ în Parlament

UPDATE: Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că s-ar bucura dacă membrii CA al TVR vor propune o persoană care să reprezinte interesele postului public, nu un "om de casă" a lui Liviu Dragnea, precizând că liberalii nu vor vota ''niciodată'' propunerea PSD.

=====

Plenul reunit al celor două camere a respins, marţi, propunerea Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române, George Orbean, pentru funcţia de preşedinte-director general al SRTv cu 185 voturi ”pentru” şi 206 ”împotrivă”. 

Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, marţi seară, calendarul pentru numirea preşedintelui director general al TVR, miercuri dimineaţă, la ora 8.00 urmând ca membrii Consiliului de Administraţie al TVR să facă o nouă nominalizare, iar plenul reunit în care se va supune la vot propunerea, să înceapă la ora 10.30, când a fost convocată şedinţa celor două Camere. 

Liviu Dragnea, şi premierul Dacian Cioloş s-au întâlnit luni seară şi nu au ajuns la niciun acord pe această temă, au declarat pentru News.ro surse politice, în condiţiile în care Orbean a fost propus de Guvern, iar PSD o vrea pe Irina Radu.  

Miercuri Consiliul de Administraţie ar urma să se reunească şi să facă o nouă propunere, care ar urma să fie audiată şi votată  în Comisiile reunite de cultură, dar şi în plenul reunit al celor două Camere. 

George Orbean a fost ales, în urmă cu o săptămână, de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR în funcţia de preşedinte-director general al televiziunii publice, cu un mandat de patru ani, Orbean având şapte voturi favorabile, faţă de cele şase primite de Irina Radu.

Orbean a fost propus de Guvern şi a fost ales cu 7 voturi din 13 de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR. Irina Radu, propunerea PSD pentru şefia CA, a primit 6 voturi favorabile. Tot atunci, aminteşte news.ro, Orbean a fost audiat de Comisiile reunite de cultură care au emis  aviz negativ, cu 18 voturi ”împotrivă” şi 15 ”pentru”.

Nici la plenul reunit al celor două Camere de marţea trecută, nici la cel de miercuri, programat special pentru a vota noul preşedinte al CA al TVR, parlamentarii nu au asigurat cvorumul de şedinţă pentru a-l vota pe Orbean. 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat, miercuri, propunerea făcută de CA al TVR pentru funcţia de preşedinte-director general, afirmând că George Orbean este "o persoană care nu are facultatea terminată la vârsta de 40 de ani", părere la care s-a raliat şi PSD.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că PNL va susţine propunerea Guvernului la şefia TVR, pe George Orbean, afirmând că spera ca PSD să nu mai folosească "tertipurile" de săptămâna trecută pentru a nu asigura cvorumul de şedinţă.

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă