22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialModificările la Legea salarizării, prezentate în dezbatere publică

Modificările la Legea salarizării, prezentate în dezbatere publică

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat, miercuri, că Legea salarizării bugetare va fi supusă spre dezbatere publică, cel mai probabil săptămâna viitoare, el motivând întârzierile prezentării unui draft prin faptul că au apărut mereu presiuni asupra bugetului care au dus la necesitatea unor ”calibrări”.

”Modificările la Legea salarizării pe care le vom face vor fi prezentate în dezbatere publică începând de săptămâna viitoare cu cea mai mare probabilitate. Sunt elemente care au trebuit să fie reglate şi care ţin cont tocmai de acest cadru financiar bugetar despre care vorbeam şi care este în permanenţă perturbat de noi iniţiative. O modificare legislativă de amploare cum este Legea salarizării, indiferent pe ce formulă mergem, are acest impact serios asupra bugetului, mai ales pentru anii care vin, şi cum apar modificări suplimentare trebuie în permanenţă calibrată în funcţie de ceea ce se întâmplă”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, citat de news.ro.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat, duminică, la ProTV, că, în proiectul de lege a salarizării bugetarilor ce va fi supus dezbaterii publice vor fi incluse criterii de performanţă pentru acordarea sporurilor. ”Lucrăm la o altă abordare a sporurilor: să le dăm acolo unde se justifică şi să includem şi elemente de performanţă în acordarea lor”, a declarat Dacian Cioloş.

Obiectivul legii este să corecteze dezechilibrele existente în salarizarea angajaţilor din sectorul public. ”Vedem acum marjele de creştere a masei salariale pe carele avem pentru următorii patru ani şi, pe acele marje, obiectivul este să ducem salariile mai mici în sus şi să corectăm dezechilibrele”, a spus Cioloş.

Premierul a precizat că nu toate salariile vor creşte în urma adoptării noii legi. ”Salariile care sunt deja mari în unele ministere nu le vom putea creşte, dar vom elimina dezechilibrele în interiorul aceloraşi instituţii şi, pe cât posibil, între instituţii”, a afirmat primul-ministru.

Cele mai citite

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă