20.6 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialPresă: Principele Radu vizitează Republica Moldova

Presă: Principele Radu vizitează Republica Moldova

Principele Radu a ajuns, luni, la Chișinău, în cadrul unei vizite de trei zile în Republica Moldova, cu ocazia lansării volumului „Calea europeană a Republicii Moldova”, informează Radio Moldova Actualităţi, citat de Agerpres

Volumul reuneşte contribuţiile unui număr de 40 de specialişti din diverse domenii pe tema evoluţiei postcomuniste a Republicii Moldova şi perspectivele care se profilează în vederea integrării sale în Uniunea Europeană, conform aceluiaşi canal media. 

Cu această ocazie, principele Radu se va deplasa şi la Bălţi şi în comunele Regina Maria, Cimişeni şi Purcari, anunţă Radio Chişinău. Principele Radu este însoţit de un numeros grup de oameni de afaceri din Cluj, de o delegaţie a primăriei comunei Săvârşin din judeţul Arad, precum şi de reprezentanţi ai Revistei Timpul, de la Iaşi, adaugă sursa citată. 

Ultima vizită a reprezentantului Casei Regale a României în Republica Moldova a avut loc în toamna anului trecut. 

Cele mai citite

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă