16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCum intră România în Cartea Recordurilor: Sport contra droguri

Cum intră România în Cartea Recordurilor: Sport contra droguri

România doreşte să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare manifestare sportivă voluntară, organizată în fiecare judeţ sub sloganul Sportul contra drogurilor. Organizatorii se aşteaptă ca această manifestare să înregistreze cel puţin 30.000 de persoane, din toată ţara. Epicentrul manifestărilor a fost la Cluj, în Piaţa Unirii, acolo unde au fost organizate concursuri de ciclism, baschet şi tenis de masă. Rezultatele din toată ţara vor fi centralizate în următoarele zile, cu ajutorul inspectoratelor şcolare judeţene, apoi tabelele cu semnături şi fotografiile de la eveniment vor fi depuse spre omologare la Cartea Recodurilor.

Participanţi de toate vârstele

Organizatorii au amenajat în Piaţa Uniri un poligon de ciclism pentru probele de măiestrie, dar participanţii au avut şi o probă de viteză. Copiii au fost încântaţi de manifestare, mai ales că probele de concurs au fost organizate pe categorii de vârstă. A avut loc inclusiv un concurs de triciclete, pentru copiii mai mici de şase ani. De asemenea, s-au distrat copios şi copiii care au participat la competiţiile de baschet şi de tenis de masă.

Directorul de imagine al Asociaţiei de Luptă Antidrog AMA, Alexandru Ursu, spune că şansele de recunoaştere oficială a recordului românilor, care au organizat cele mai mare eveniment sportiv antidrog, sunt foarte mari. „Este pentru prima oară în România când se declanşează la nivel naţional o asemenea campanie, care se desfăşoară în aceeaşi zi, în acelaşi interval orar. Unicitatea ei constă în faptul că este organizată duminica, în afara programei şcolare şi această manifestare este voluntară. Putem spune, în adevăratul sens al cuvântului, că toţi participanţii înscrişi la această manifestare la nivel naţional sunt voluntari”, a declarat reprezentantul asociaţiei antidrog AMA, Alexandru Ursu.

Reprezentanul clubului sportiv Clujul Pedalează, Tudor Şoaită, este de părere că manifestarea a fost un succes. El a explicat că, la început, organizatorii au avut aşteptări mai modeste. „Noi ne-am gândit că s-ar putea să nu avem atât de mulţi competitori, din cauza faptului că fiind şi duminică, şi zi de vacanţă, ar fi putut să fie un interes mai mic. Aşa că am decis să organizăm acest eveniment în centru, eveniment care include competiţii sportive pentru biciclete, aruncări la panoul de baschet şi tenis de masă”, a spus Tudor Şoaită, de la clubul sportiv Clujul Pedalează.

Dincolo de aspectul sportiv al competiţiei, organizatorii au încercat să îi educe pe copiii şi pe adolescenţii care au participat la acest eveniment. Pe lângă mesajele antidrog, ei le-au reamintit micilor ciclişti care sunt regulile pe care trebuie să le respecte pentru a pedala în siguranţă. Alexandru Ursu a declarat că acest eveniment va fi repetat şi anul viitor. El crede că, o dată cu experienţa căpătată în acest an, organizatorii au primit şi impulsul de a mobiliza şi mai multă lume pentru 2014. 

 Cine sunt organizatorii

Manifestarea Sportul contra drogurilor a fost organizată de Asociaţia de Luptă Antidrog AMA, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi cu Agenţia Naţională Antridrog. Ea a marcat, astfel, Ziua Mondială a Sănătăţii, sărbătorită în fiecare an de 7 aprilie.

Este pentru prima oară în România când se declanşează la nivel naţional o asemenea campanie, care se desfăşoară în aceeaşi zi, în acelaşi interval orar. Unicitatea ei constă în faptul că este organizată duminica, în afara programei şcolare şi această manifestare este voluntară. Putem spune, în adevăratul sens al cuvântului, că toţi participanţii înscrişi la această manifestare la nivel naţional sunt voluntari.“

Cele mai citite

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă