16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAustria își deschide consulat onorific în Constanța

Austria își deschide consulat onorific în Constanța

Marţi, 17 mai 2016, va avea loc la Constanţa deschiderea oficială a Consulatului Onorific al Republicii Austria, a cărui activitate va fi coordonată de Marius Mihail Puiu, consul onorific al Republicii Austria, în calitate de şef al oficiului consular, cu sediul în Constanţa, având drept circumscripţie consulară judeţele: Constanţa, Brăila, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea. 

Consulatul onorific al Republicii Austria la Constanţa este al treilea deschis în România, după cel de la Timişoara (2001) şi cel de la Sibiu (2010) şi marchează recunoaşterea importanţei pe care o acordă Republica Austria relaţiilor politice,  economice, comerciale, culturale şi ştiinţifice cu România. Consulatului Onorific la Constanţa îi revine totodată şi un rol esenţial în sprijinirea eficientă a cetăţenilor austrieci, care domiciliază, mun­cesc sau se află ca turişti în aria circumscripţiei consulare.

La eveniment va participa directorul general al Departamentului Consular şi Juridic din cadrul Ministerului Fe­deral pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe din Austria, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe al României, precum şi reprezentanţi din administraţia locală, din mediul academic, economic şi cultural. Evenimentul va fi marcat şi de vernisajul expoziţiei de fotografie „Proiectul Ovidiu“, semnată de artista austriacă Zita Oberwalder, un proiect al Forumului Cultural Austriac  în colaborare cu Muzeul de Artă Constanţa. Vernisajul începe de la orele 18.00, iar expoziţia va putea fi vizitată în perioada 17 mai – 7 iunie 2016 la  Muzeul de Arta Constanṭa, Blvd. Tomis 82-84.   

Fotografie

Omagiu poetului Ovidius

Exilul poetului Publius Ovidius Naso, care a plătit cu propria libertate expresia neîngrădită a minţii şi imaginaţiei i-a inspirat în anul 2012, Zitei Oberwalder, un stagiu de creaţie şi documentare de două săptămâni la Constanţa, metamorfoza aşezării antice Tomis. Observator fin al societăţii antice, cu obiceiurile, tradiţiile şi mentalităţile sale, Ovidiu a prelucrat într-o epopee unică în literatura universală 250 de legende, extrase din Homer, Hesiod, Titus Livius sau Vergilius, despre transformările cunoscute în lume, începând cu crearea Universului și până la apoteoza lui Cezar. În „Metamorfozele“ lui Ovidiu se regăseşte toată lumea sa contemporană în care surprinde delicateţea transformărilor spirituale a personajelor şi senzualitatea moravurilor, cu o scriitură rafinată, bogată în metafore şi efecte vizuale şi auditive. Fascinaţia operei lui Ovidiu şi exilul ca stare de spirit sunt teme explorate de Zita Oberwalder în colecţia sa de fotografii, ce are ca punct de plecare oraşul Constanța, locul în care acesta a murit în exil. În 2014 Zita Oberwalder a fost încununată cu premiul Outstanding Artist.

În cadrul vernisajului, studenți ai Facultăţii de Litere, specializarea Limba şi Literatura germană din cadrul Universității Ovidius vor recita versuri din opera lui Ovidiu în limbile latină, română, germană, engleză, franceză, italiană şi turcă.

Cele mai citite

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...
Ultima oră
Pe aceeași temă