4.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismDe ce este 10 Mai o sărbătoare națională

De ce este 10 Mai o sărbătoare națională

 

Ziua de 10 Mai 2016 va rămâne în istorie drept una dintre cele mai importante aniversări regale. Pentru prima dată, Castelul Peleș a fost epicentrul acestei sărbători naționale. În acest an, românii au celebrat 150 de ani de la fondarea Dinastiei române, 135 de ani de la proclamarea Regatului și vor serba și 100 de ani de când Armata Regală Română, condusă de Majestatea Sa Regele Ferdinand I a intrat în Primul Război Mondial pentru a-i dezrobi pe români aflați sub ocupație străină.

Astfel, în această zi, Sinaia și-a onorat pe deplin statutul de Oraș Regal. Stațiunea de pe Valea Prahovei a primit peste 20.000 de oameni veniți din toate colțurile țării pentru a se bucura de sărbătoare. Primul eveniment din seria celor dedicate sărbătorii regale a fost congresul Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), cea mai importantă structură a militanților monarhiști din România. Acest Congres a marcat, practic, începutul unificării mișcării monarhiste. Alianța a semnat protocoale de colaborare și de unificare cu Clubul Monarhiștilor Clujeni și cu Clubul Monarhiștilor Bistrițeni, care vor fi reprezentate de acum înainte în structura de conducere a Alianței. De asemenea, în Consiliul de Onoare al Alianței au fost cooptate personalități precum profesorul universitar Șerban Agachi, fostul președinte al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, profesorul universitar Cornel Cătoi, fiul regretatului Ion Rațiu, Indrei Rațiu, care a fondat Centrul Rațiu pentru Democrație, soția sa, Pamela Roussos-Rațiu, care a fondat cel mai frumos festival agrar din România, Transilvania Fest, profesorul universitar Daniel Șandru de la Universitatea Petre Andrei din Iași, profesorul universitar Iancu Morar, președintele Asociației Veterinare Ecvine din România, conferențiarul universitar Adrian Oros, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România, jurnalistul Adrian Ardelean, realizatorul programului Ora românească de la Radio CFMB din Montreal, Canada, artistul liric Dan Dumitrana și alții. Tot în 10 Mai, ANRM a semnat un protocol de colaborare cu Asociația pentru Regatul Serbiei, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principelui Alexandru al Serbiei. ANRM și-a ales și noua conducere. Cei doi copreședinți de până acum, Cătălin Șerban și Valentin Lungu, au predat ștafeta noului președinte executiv, Cătălin Mihai. Cei doi foști copreședinți vor rămâne în conducerea centrală a ANRM. De asemenea, Mircea Miron a devenit secretar general al Alianței.

Drapelul Regal a fluturat la Peleș

Programul zilei de 10 Mai a continuat cu o ceremonie emoțio-nantă. Pentru prima dată din 1947, Drapelul Regal a  fost din nou înălțat pe catargul Castelului Peleș, în prezența Custodelui Coroanei, AALLRR Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria ai României, a Alteței Sale Imperiale și Regale Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei și Ungariei, a Baronului Johannes von Holzhausen, a Excelenței Sale Alexander Philips Nixon, a numeroase personalități din România, Republica Moldova și din străinătate, iar reprezentanții Armatei Române au dat onorul. Seara, de la ora 17.00, Castelul Peleș a găzduit o recepție oficială oferită de Familia Regală, la care au participat personalități precum ministrul Educației, Adrian Curaj, fostul ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, fondatorul SMURD, Raed Arafat, directorul Filarmonicii George Enescu din București, Andrei Dimitriu sau pictorul Laszlo Valovits. Invitații Familiei Regale au fost primiți pe Terasa Nobililor din fața Castelului Peleș, iar publicul a primit acces pe peluza Domeniului Regal. Muzica reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale a oferit un concert, iar cerul a fost străbătut de avioanele Iakărilor Acrobați, iar apoi a urmat un concert al Cameratei Regale lărgite, dirijate de Tiberiu Soare. Au participat violonistul Remus Azoiței și artistul liric Teodor Ilincăi. Furnizorii Oficiali ai Casei -Regale au oferit publicului produsele pe care le realizează. Au participat oameni din toate straturile sociale, veniți din toate colțurile lumii.

Cum era odinioară

Sărbătoarea regală din acest an se înscrie -într-o tradiție lungă, inaugurată de Regele Carol I. Suveranul României a notat, de altfel, în jurnalul său, într-un stil telegrafic, modul în care era celebrat odinioară această sărbătoare. Iar, de pildă, cum a fost celebrat 10 Mai la 22 de ani de la venirea sa pe Tron.

„10 Mai 1888. Ploaie toată noaptea. Ora 8 se înseninează. Ora 9 ½ cu Elisabeta la Palat, soare fierbinte. Ora 10 ¼ plecarea de la Palat, în ținută de gală, spre Mitropolie, trupele postate. Te Deum, de față cu miniștri, foști miniștri etc. Ora 11 se termină. Cu Elisabeta la mitropolit, primit Sinodul. Eu încalec și pornesc, înaintea generalilor și atașaților militari, spre bulevard, prin fața trupelor aliniate. Defilarea școlii și Armatei, care se prezintă excelent, enorm de umed. Ora 12 ½ înapoi la Palat. Dejunat cu Elisabeta și cu doamnele. După amiază, în Palat. La ora 4 a izbucnit o furtună puternică, cu grindină, complet întuneric. Plus 10 grade R. Ora 6 mare dineu, 70 de persoane, invitat toți foștii miniștri din ultimii 22 de ani. Mitropoliții, Fleva, Kretzulescu, N. Ionescu, Sturdza, Stănescu, Pherekyde, Duca, Vernescu, Cariadi etc. Eu țin un lung toast și apelez la unitate. Cuvântarea mea face impresie adâncă asupra tuturor celor prezenți. Mitropolitul primat răspunde. După aceea, cerc îndelung, până la ora 8 ¾. Ora 9, ovații cu facle, vânt rece pe balcon, primit delegații. În oraș, iluminație parțială, vremea este însă urâtă, frig. Ora 10 ½, plecat cu Elisabeta în trăsură închisă, la Cotroceni. Ora 11 în pat. Primit enorm de multe depeșe”.

Fastul din perioada interbelică

Fastul sărbătorii a fost și mai mare în perioada interbelică. Regele Carol al II-lea a notat, de asemenea, în jurnalul său, modul în care a fost celebrat ultimul 10 Mai înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

„9 Mai 1939. Astăzi s-a reparat o mare uitare: după 25 de ani s-a inaugurat, în sfârșit, monumentul Regelui Carol I. A fost o coincidență fericită ca acest monument să se poată inaugura tocmai cu prilejul serbării Centenarului său. E frumos și impunător, mie hotărât îmi place, e o adevărată operă de artă de mare valoare a lui Mestrovic, cu toate criticile din cari cea mai ridicolă este că e cu capul gol.

La 11 pe piața în fața Palatului începe ceremonia. Slujește mitropolitul Bălan, Nicodim, locțiitorul patriarhului fiind bolnav. Și aceasta a fost o fericită coincidență ca să fie tocmai vlădica Ardealului. După slujbă discursurile lui Călinescu și al meu. Urmează defilarea, toate drapelele din timpul domniei lui Carol I și câte o companie din unitățile din București cari existau pe timpul său plus Școala de artilerie, o baterie din Regimentul de Artilerie ”Regele Carol” și un batalion de marină.

Trupele au fost precedate de veterani, de o defilare a Frontului Renașterii Naționale, funcționari, bărbați și femei, o lungă șerpuire albastră de toată frumusețea.

Cât despre uniforme, fapt foarte important, Iorga, ireductibilul Iorga, a apărut în uniforma de consilier regal. Această apariție a făcut senzație, și el era mândru, parcă era un copil căruia i se dăduse o jucărie nouă, întrebând în dreapta și în stânga dacă poate face conchete. La banchetul care a urmat, a apărut și dr. Angelescu, tot așa. Masa, bine. Eu, însă, -m-am simțit obosit și fără vlagă, așa încât după-amiază m-am odihnit și am dormit.

Seara, Duduia, la o recepție, la Lenuța Leonte. 

10 Mai 1939. O zi ideală și perfect reușită, demnă continuare a celei de ieri.  Totul a mers după programul tradițional, cu deosebirea, însă, că sentimental publicul este mult mai conștient ca în anii trecuți asupra nevoii și importanței Oștirei. Fiind circumstanțe cu totul deosebite, fiind nevoie de a arăta Armata, nu atât ca fast, cât ca o manifestație de forță, și având, anul acesta, și mult material nou de arătat, mai ales motorizate, am hotărât că parada va fi în ținută de campanie, fără fireturi, numai cu cingătoarea de piele și decorații. Am avut o inspirație foarte fericită și toată lumea a fost foarte mulțumită.

Anul acesta liniștindu-se lucrurile, Duduia a putut asista și ea și s-a declarat cât se poate de mulțumită. Zicea că toți au fost extrem de emoționați, toți plângeau, chiar oameni serioși.

Punct la 10 mă găsesc la Câmpul Cotrocenilor. Pe stradă până acolo multă lume și calde ovații.

Serbarea începe prin slujba religioasă și distribuirea noilor drapele, după care remit celor care au împlinit 25 de ani de existență însemnul onorific între cari și drapelul Batalionului 1 Vânători de Munte. Drapelele reîntoarse la locurile lor, Ilie Radu face o foarte frumoasă manevră cu Batalionul de Gardă, ca să le ducă la locul lor pentru revistă.

Vremea ideală pentru parade, soare, dar destul de răcoare, bate un vânt tăricel. Trec trupa în revistă după ce începe defilarea. În cap, vine Aviația prea puțină, după gustul meu. Dar ceea ce e de făcut așa de greu merge la acest capitol al rearmării noastre și așa de slab stăm cu motoarele și personalul încât s-a făcut un efort maxim să se scoață ceea ce s-a prezintat astăzi – 180 de avioane. Urmează, în capul Armatei, asociațiile foștilor luptători și un grup de invalizi care a impresionat ca întotdeauna publicul.

Detașamentul premilitarilor urmează destul de bine, cu toate că nu pot încă obține să mărească pasul.

În sfârșit, Armata în cap cu Ghiță soldatul, urmat de batalionul de gardă, totdeauna impresionant în formația lor largă și ritmul încet al defilării. Restul, în ordinea normală, în formația masivă, care dă o impresie solidă de forță. Aspect foarte ostășesc și ”business-like”, în uniforma kaki și noile căști în cap. Au aerul, cu această coafură, de cavaleri medievali. Detașamentul Marinei se prezintă foarte frumos. Dar ceea ce a fost ”le clou” sunt unitățile motorizate ce au fost în număr destul de mare. Un batalion de trăsuri, tunurile de 105, obuzierele de 150, plus noile piese antiaeriene. S-au produs chiar două piese antitanc de 47 mm (pro forma), toate dând un semn vădit de progres…

Mulți ani am așteptat să văd asta, dar, cel puțin astăzi, dacă nu curge, pică.

Publicul, după cum am spus mai sus, a fost impresionat și aplaudă cu entuziasm.

După cele ce le-am văzut și după impresiile ce mi le-a dat, seara, Duduia atitudinea maselor a fost perfectă. La trecerea drapelelor, toată lumea în picioare, salută cu mâna în sus. A prins acest salut al Frontului Renașterii Naționale într-un mod extraordinar. Toată lumea este acum cu mâna în sus – am mai constatat-o astăzi, după ce o văzusem alaltăieri, la T. Severin.

Întors la Palat, a avut loc masa obișnuită, care am redus-o mult, căci ieri fusese una mare. O atmosferă foarte voioasă și de bună camaraderie. În decursul discuțiilor din timpul mesei s-a hotărât ca la uniforma kaki se desființează definitiv orice fireturi, nu se va mai purta decât cingătoarea de piele și s-a adoptat propunerea generalului Rozin ca urmașii ofițeri activi ai acelora cari au făcut războiul din 1877 – 78 și cari au avut ”Crucea trecerii Dunării” să poată să o poarte cu o baretă distinctivă, sub denumirea ”Crucea Tradiției”.

După-masă, fiind obosit, am dormit.

Seara, retragere cu torțe. Piața Palatului, ticsită de lume și un entuziasm cum n-am mai văzut de mult. Așa lume venită să manifesteze n-a mai fost din zilele de iunie 1930.

Termin ziua cu două filme: ”Poltava”, film sovietic asupra lui Petru cel Mare, cu Semionov, foarte bun, și ”L’habit vert”, cu Elvira Popescu, Jules Berry și Victor Boucher, film de haz.

Tot astăzi a plecat Ernest Urdăreanu să se îngrijească. Rămân ferm la convingerea mea că n-are nimic serios. E, totuși, mai bine că printr-o cercetare amănunțită, să se convingă singur, și această schimbare de atmosferă îl va face bine și îl va odihni. La gară, toți colaboratorii lui și cu Călinescu l-au dus. Cu același tren a plecat și Stârcea, care era convins că toți acei veniți la gară erau pentru el.

Noaptea, târziu, a fost o rupere de nori“.

Pentru prima dată din 1947, Drapelul Regal a  fost din nou înălțat pe catargul Castelului Peleș, în prezența Custodelui Coroanei.

Cele mai citite

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

Creșterea ROBOR, benefică pentru bănci pe fondul crizei politice

Criza politică din România, accentuată după primul tur al alegerilor prezidențiale, se transformă într-o oportunitate pentru bănci, având în vedere creșterea dobânzilor interbancare ROBOR,...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă