15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăAldineComisia Europeană a dat Poloniei un avertisment formal pe tema statului de...

Comisia Europeană a dat Poloniei un avertisment formal pe tema statului de drept

Comisia Europeană a transmis miercuri un avertisment formal Poloniei pe tema respectării statului de drept, după ce executivul comunitar şi guvernul conservator de la Varşovia nu au reuşit să ajungă la un acord pentru soluţionarea disputelor legate de reformele întreprinse de acesta din urmă, în special cele care privesc Tribunalul Constituţional, relatează agenţiile AFP şi Reuters, preluate de Agerpres

‘Am decis astăzi să trimitem autorităţilor poloneze un aviz asupra statului de drept’, a anunţat vice-preşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, regretând faptul că Varşovia şi Bruxelles-ul ‘încă nu au reuşit să găsească soluţii’. 

Comisia Europeană a lansat pe 13 ianuarie etapa preliminară a unei investigaţii privind respectarea statului de drept în Polonia, în cadrul căreia au fost examinate două legi impuse de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), formaţiune de orientare eurosceptică ce a preluat conducerea executivului şi a legislativului de la Varşovia în urma alegerilor din luna octombrie. 

Măsura anunţată miercuri este etapa care succede celei iniţiate în ianuarie. Într-o fază finală a acestui proces s-ar putea ajunge chiar la suspendarea dreptului de vot al Poloniei, decizie care însă nu poate fi adoptată doar de Comisie, ea necesitând un vot prin majoritate calificată în Consiliul European. 

Întrebat despre posibilitatea unei astfel de evoluţii, Timmermans a răspuns că nu vrea ‘să speculeze’, menţionând totodată că dialogul cu guvernul de la Varşovia va continua. De asemenea, el a susţinut că executivul comunitar nu are intenţia să se implice în dezbaterea politică internă din Polonia. 

Într-o primă reacţie venită de la Varşovia, ministrul-adjunct polonez de externe, Konrad Szymanski, a declarat că guvernul polonez rămâne deschis discuţiilor pentru rezolvarea acestei crize, dar a atras atenţia că acest lucru nu înseamnă că Polonia va accepta toate soluţiile detaliate sugerate de Comisie. Aceste soluţii ‘trebuie să corespundă aşteptărilor majorităţii parlamentare (poloneze) şi acesta este cel mai important lucru’, a subliniat oficialul polonez. 

Disputele au început de fapt anul trecut, când fostul guvern, condus de liberalii din Platforma Civică (PO), a adoptat un amendament pentru numirea a cinci noi judecători în cadrul Tribunalului Constituţional, deşi mandatele celor pe care aceştia urmau să îi înlocuiască nu expiraseră, liberalii dorind astfel să-şi asigure cel puţin controlul asupra acestei instanţe în perspectiva pierderii alegerilor legislative. Dar preşedintele Andrej Duda, provenit şi el din rândurile formaţiunii conservatoare eurosceptice PiS, a refuzat atunci să promulge legea, iar odată ce au preluat conducerea executivului conservatorii au revizuit şi ei actul normativ pentru a aduce în Tribunalul Constituţional alţi judecători în locul celor pe care au încercat liberalii să-i impună. 

Cea de-a doua lege criticată de Comisia Europeană a condus la demiterea conducerilor şi consiliilor de supraveghere ale televiziunii şi radioului public, conduceri de asemenea numite de fostul guvern liberal, iar actul normativ practic subordonează direct guvernului aceste două instituţii media. 

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă