30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăTechTăriceanu îi cere lui Cioloş să-l demită pe ministrul agriculturii

Tăriceanu îi cere lui Cioloş să-l demită pe ministrul agriculturii

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a făcut un apel luni la premierul Dacian Cioloş să-l demită pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pentru “incapacitatea” de a gestiona domeniul, având în vedere şi faptul că în Camera Deputaţilor a fost adoptată moţiunea simplă care cere acest lucru, informează Agerpres

“Votul în Camera Deputaţilor prin care moţiunea pe agricultură a trecut a părut că nu este de interes foarte mare. Eu cred că este de interes, în primul rând este un semnal foarte puternic adresat prim-ministrului care, în mod logic, chiar dacă nu există o obligaţie formală, constituţională ar fi trebuit să-l demită pe ministrul Agriculturii pentru incapacitatea de a gestiona câteva elemente fundamentale la care nu are nevoie nici de sprijinul Parlamentului, era numai o acţiune a Executivului şi aici mă refer la acordarea subvenţiei pe agricultură”, a afirmat Tăriceanu. 

El a susţinut că situaţia subvenţiilor din agricultură impune demiterea neîntârziată a ministrului Agriculturii. 

“Sigur că lucrul acesta nu ar face decât să amplifice imaginea proastă pe care o au mulţi dintre membrii actualului Executiv, dar nu cred că putem din considerente de imagine să mai aşteptăm ca această atitudine şi acţiune la Ministerul Agriculturii să continue. Fac apel, prin intermediul presei, către prim-ministru să ia măsurile care se impun într-o atare situaţie. Eu, din ce ştiu, este şi el nemulţumit. Parlamentul a dat un semnal puternic care, într-un fel, i-ar micşora sarcina dacă are o problemă să-l demită pe actualul ministrul”, a adăugat Tăriceanu. 

Potrivit acestuia, e păcat că, în loc să se dea o şansă în plus agriculturii să devină un contributor important în economia ţării şi în realizarea PIB, “parcă îi dăm la picioare, parcă o sabotăm”. 

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută moţiunea simplă pe agricultură care solicita demiterea ministrului de resort. 

Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă