12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialVREMEA de Rusalii: Avertizare de ploi și vijelii până luni dimineața, în...

VREMEA de Rusalii: Avertizare de ploi și vijelii până luni dimineața, în 20 de județe. În sud, caniculă

În 20 de județe din vestul, sud-vestul și centrul țării se află, până luni dimineața, sub cod galben de ploi și furtuni, în timp ce sudul este lovit de un val de caniculă, atrage atenția Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 

Astfel, în cele 20 de județe, vor fi ploi torențiale cu descărcări electrice, vânt puternic care va lua aspect de vijelie,precum și grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în vestul şi nordul Olteniei, 50 l/mp.

Și în restul țării, se vor semnala furtuni, dar pe arii restrânseși la o intensitate mai mică. De asemenea, atrag atenția meteorologii, duminică după-amiază, în Câmpia Română, indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai putea atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului.

Cele mai citite

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...
Ultima oră
Pe aceeași temă