15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialAzarenka şi Djokovic, câştigătorii Australian Open

Azarenka şi Djokovic, câştigătorii Australian Open

Jucătorul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial, a câştigat duminică turneul de tenis de la Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins pe britanicul Andy Murray, cap de serie nr. 3, în patru seturi, 6-7 (2/7), 7-6 (7/2), 6-3, 6-2.

Deja învingător în 2008, 2011 şi 2012, Djokovic devine primul jucător din era Open ce câştigă acest turneu de trei ori consecutiv. Sârbul s-a impus după un meci de 3 ore şi 40 de minute, în care Murray a început mai bine înainte de a ceda fizic, uzat de meciul său cu Roger Federer în semifinală şi jenat de probleme la un picior, notează AFP. La început încordat, Djokovic a jucat din ce în ce mai bine, înainte de a domina net partida după ce a reuşit primul break al meciului, la 4-3 în setul 3, după 2 ore şi 50 de minute de joc.  O dată cu această a patra victorie la  Melbourne, a şasea pentru el în turneele de Mare Şlem, Djokovic îi egalează pe Roger Federer şi Andre Agassi, care s-au impus şi ei de patru ori în Australia.

Doar doi jucători, ambii australieni, au reuşit să câştige de trei ori consecutiv la Melbourne, Jack Crawford în anii ’30 şi Roy Emerson în anii ’60, dar aceasta a fost înainte de startul erei Open, în 1968. Deja sigur că va rămâne nr. 1 mondial, în timp ce Murray va rămâne nr.3, sârbul şi-a luat revanşa asupra rivalului său, care l-a învins în finala ultimului US Open, când a câştigat primul său titlu major.

Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka şi-a păstrat titlul la Australian Open, după ce a trecut de chinezoaica Na Li, scor 4-6, 6-4, 6-3, la Melbourne. Azarenka a obţinut astfel al doilea titlu de Grand Slam din carieră şi, datorită acestei victorii, îşi va păstra locul 1 în clasamentul WTA. Ea s-a impus într-o finală dramatică, marcată de două accidentări ale lui Na Li la gleznă şi de întreruperea timp de zece minute din cauza unor artificii care au celebrat ziua naţională a Australiei. Na Li s-a accidentat prima oară la glezna stângă în mijlocul setului doi. După ce a primit îngrijiri pe teren, ea a reluat jocul pentru a reveni de la 1-3 la 4-4, dar pierzând în cele din urmă setul. Apoi Li Na a căzut în setul trei şi a primit din nou îngrijiri pe teren.

Azarenka, 23 de ani, este doar a doua jucătoare de la ultimele 25 turnee de Grand Slam care se impune în finală după ce a pierdut primul set. Perechea australiană Jarmila Gajdosova/Matthew Ebden a câştigat, duminică, proba de dublu mixt de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

Jarmila Gajdosova şi Matthew Ebden au trecut în finală de sportivii cehi Lucie Hradecka şi Frantisek Cermak, scor 6-3, 7-5. Perechea americană formată din fraţii Bob şi Mike Bryan, cap de serie numărul unu, a câştigat sâmbătă proba de dublu din cadrul turneului Australian Open, stabilind totodată un record de 13 titluri de Grand Slam.

Bob şi Mike Bryan au învins în finală, cu scorul de 6-3, 6-4, cuplul olandez Robin Haase/Igor Sijsling. Cu acest al şaselea succes la Melbourne, fraţii Bryan au acumulat 13 titluri de Grand Slam, depăşind numărul de trofee obţinute de legendarii australieni John Newcombe şi Tony Roche (12) şi devenind cea mai titrată pereche din istorie. Bob şi Mike Bryan le-au egalat pe surorile Venus şi Serena Williams, care au, de asemenea, 13 titluri de Grand Slam la dublu în palmares. La proba de dublu masculin de la Australian Open au participat şi perechile Horia Tecău/Max Mirnâi (România/Belarus) şi Victor Hănescu/Martin Klizan (România/Slovacia), acestea fiind eliminate în turul doi.

Tot sâmbătă, australianul Nick Kyrgios a câştigat proba de juniori (victorie cu scorul de 7-6, 6-3 în faţa compatriotului său Thanasi Kokkinakis), iar croata Ana Konjuh s-a impus la junioare (scor 6-3, 6-4 în finala cu sportiva cehă Katerina Siniakova). 

Cele mai citite

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Adunarea Națională a Franței va dezbate un proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate

Adunarea Naţională a Franţei a lansat luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală, relatează...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...
Ultima oră
Pe aceeași temă