14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăTechPNL cere retragere lui Tudor Ionescu de la Primărie

PNL cere retragere lui Tudor Ionescu de la Primărie

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a criticat joi numirea lui Tudor Ionescu în funcţia de viceprimar al Capitalei, liberalul susţinând că bucureştenii “au fost umiliţi” de către liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi PSD, care au susţinut această propunere “ruşinoasă”, scrie Agerpres

El i-a cerut liderului ALDE să îl retragă de urgenţă pe Ionescu din această poziţie publică. 
“Numirea lui Tudor Ionescu, alias Tudy, cunoscut pentru viaţa sa mondenă activă şi scandaluri sexuale, în funcţia de viceprimar al Bucureştiului este o ruşine pentru Capitala României. Un personaj care şi-a asumat apariţii pornografice mondene nu poate păstori muzeele sau parcurile bucureştene. Ar fi amuzant dacă, de exemplu, Tăriceanu l-ar fi numit pe Tudy în funcţia de vicepreşedinte al partidului pe care îl conduce, dar Primăria Capitalei nu este proprietatea privată a ALDE. Nu ştiu cum Tăriceanu a putut susţine o asemenea numire şi, împreună cu PSD, i-a umilit pe bucureşteni, obligându-i să accepte un lider devenit ridicol în căutarea plăcerilor solitare”, a declarat Raeţchi, prin intermediul comunicatului de presă. 

Citeşte şi Tudor Ionescu și Aurelian Bădulescu, votați viceprimari ai Capitalei. Viceprimarul ALDE, implicat într-un scandal sexual

Potrivit acestuia, tipul de transparenţă practicat de “Tudy” în spaţiul public nu are nicio legătură cu calităţile necesare pentru postul de viceprimar al Capitalei. “Sunt convins că ALDE are criterii mai înalte de promovare decât expunerea zvăpăiată a propriei nudităţi. De aceea, îi solicit lui Tăriceanu să revină asupra deciziei luate şi să îl retragă pe acesta din funcţia de viceprimar al Capitalei”, a completat deputatul liberal.

Citeşte şi Petiţie online împotriva noului viceprimar al Bucureştiului, Tudor Ionescu

Cele mai citite

Probleme pentru IT-iștii din Cluj. Gameloft, concedieri masive

Gameloft va închide studioul său din Cluj-Napoca, a transmis compania. Peste 100 de angajați vor fi concediați. „La nivel de companie trebuie să reevaluăm în...

Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, că România creşte din punct de vedere economic, el prezentând trei dovezi concrete, confirmate de INS, şi anume creştere...

Ciolacu și Grindeanu se întâlnesc cu președintele DP World, investitor din Dubai

Șeful Guvernului României, Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se întâlnesc, în ziua de 15 mai 2024, cu Sultan Ahmed bin Sulayem, președinte...
Ultima oră
Pe aceeași temă