27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportAndreea Paul: Incompetenţa lui Ponta nu poate fi SECRETIZATĂ, bugetul trebuie făcut...

Andreea Paul: Incompetenţa lui Ponta nu poate fi SECRETIZATĂ, bugetul trebuie făcut public

Deputatul PDL Andreea Paul a declarat, luni, că “incompetenţa” premierului Victor Ponta nu poate fi secretizată, precizând că democrat-liberalii solicită ca datele privind bugetul de stat pe 2013 să fie supuse dezbaterii publice.

“Domnule premier Victor Ponta, incompetenţa nu poate fi secretizată (…) În locul pocăinţei, a mărturisirii păcatelor şi a minciunilor, premierul Ponta continuă din păcate să facă declaraţii neadevărate şi să se comporte infantil”, a declarat Paul, criticând faptul că proiectul bugetului de stat nu este disponibil opiniei publice.

Citeşte şi Ponta, ATAC la Boc: Să facă bine să-şi încaseze taxele, dacă nu, va veni Curtea de Conturi pe la el

Deputatul PDL a susţinut că pentru a-şi acoperi “minciunile” premierul Victor Ponta ar fi comis trei greşeli, între care secretizarea proiectului bugetului de stat, atacul la adresa datelor INS dar şi afirmaţiile legate de gradul de colectare a veniturilor la buget, precum şi “translatarea repetată a culpei proprii asupra instituţiei prezidenţiale”.

“Dacă s-ar pune taxe pe incompetenţa de care daţi dovadă, românii ar avea şcoli, spitale şi drumuri performante, iar dumneavoastră aţi avea bani ca să vă susţineţi ministerele mamut pe care le-aţi creat. Domnule Ponta, sunteţi în dezacord total cu ceea ce aţi promis şi cu tot ceea ce aşteaptă românii în anul 2013”, i s-a adresat Adreea Paul premierului Victor Ponta.

Deputatul PDL a cerut Guvernului să desecretizeze datele legate de proiectul bugetului de stat pe anul 2013.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că joi va prezenta “starea naţiunii”, respectiv situaţia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 şi proiectele care se vor putea duce la îndeplinire în următorii patru ani, în baza alocărilor bugetare multianuale.

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă