27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPregătiri de Bobotează: peste 100.000 de PET-uri cu apă sfinţită

Pregătiri de Bobotează: peste 100.000 de PET-uri cu apă sfinţită

Arhiepiscopia Tomisului va îmbutelia apa sfinţită pentru credincioşii constănţeni.

 

Credincioşii cons­tăn­ţeni vor avea la dispoziţie 100.000 de PET-uri cu apă sfinţită, puse la dispoziţie de Arhiepiscopia Tomisului. Aceasta a început deja pregătirile pentru Bobotează, prima mare sărbătoare creştină a anului. Astfel, sâmbătă, 5 ianuarie, începând cu ora 6.45, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. La ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia Slujba de Sfinţire Mare a apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează. Apa sfinţită urmează să fie îmbuteliată în peste 100.000 de PET-uri pregătite pentru credincioşii constănţeni. 

Iniţial, slujba Aghiasmei Mari se făcea în Ierusalim, unde se păstra amintirea Botezului Mântuitorului, iar de aici s-a răspândit în Antiohia, Constantinopol şi Asia Mică. Vorbind despre importanţa Bobotezei, Sf. Simeon al Tesalonicului apreciază că în această zi nu se face doar reînnoirea Botezului Domnului, ci şi a Harului Botezului primit de fiecare dintre noi.

Duminică, 6 ianuarie, începând cu ora 8.45, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” va avea loc Sfânta Liturghie săvârşită de către Ierarhul Tomisului. După slujbă, la ora 11.30, clerul şi credincioşii vor porni în procesiune spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apei. Conform tradiţiei, Înaltpreasfinţitul Teodosie va arunca în apa mării cruci ce vor fi recuperate de tineri curajoşi. Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujbele Vecerniei şi Privegherii la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Techirghiol (str. Plantelor, nr. 3, lângă Grădiniţa nr. 2). Cu acest prilej vor fi aduse de la mănăstirea Lipniţa moaştele Sfântului Ioan Botezătorul. Sfintele moaşte vor rămâne la Techirghiol spre închinare doar în seara zilei de 6 ianuarie.

Luni, 7 ianuarie, de la ora 9.00, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanţa (Pod Butelii). 

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă